Jurnaliştii de la AS, intrigaţi de modul în care îl tratează Cosmin Contra pe Ianis Hagi
16.10.2019, 14:00SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
România nu a reușit să învingă Norvegia pe Arena Națională, deși în minutul 90 avea avantaj. S-a terminat 1-1, după ce nordicii au egalat în prelungiri, iar calculele calificării s-au complicat. Presa din Spania îl pune la zid pe selecționerul Cosmin Contra, pentru că nu l-a băgat pe Ianis Hagi niciun minut cu Norvegia.
"Sorloth anulează petrecerea României", titrează cei de la AS. "Un gol al Norvegiei în prelungiri o împiedică pe România să ajungă la doar o victorie distanță de Euro 2020, după egalul dintre Spania și Suedia.", continuă publicația citată.
Jurnaliștii de la AS nu înțeleg de ce Cosmin Contra nu l-a folosit pe Ianis Hagi
În continuare, spaniolii fac o scurtă analiză a partidei care a avut loc aseară, pe Arena Națională.
"Era un duel pe viață și pe moarte între România și Norvegia, dar rezultatul final este insuficient pentru ambele echipe. Mai mult afectează naționala lui Cosmin Contra, care până în minutul 92 era cu un picior la Euro 2020. Chiar și așa, România depinde doar de ea în ultimele meciuri, în timp ce Norvegia are nevoie de un adevărat miracol.", scriu cei de la AS.
"E greu de înțeles de ce Contra, care are la dispoziție o generație U21 care s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru prima dată în istorie, nu are încredere în Ianis Hagi, fiul lui Gică Hagi. Acesta este, fără îndoială, unul dintre cei mai talentați și de viitor jucători români. Fără el pe teren, tricolorii nu au avut imaginație în fața porții.
Spre norocul ei, România l-a avut în teren pe Mitriță, care a ocupat poziția lui Ianis - în spatele vârfului. Acesta a înscris golul care le permite românilor să viseze în continuare la Euro, deși urmează două meciuri extrem de complciate, cu Spania și Suedia", a mai scris spaniolii.
Etichete: norvegia , romania , cosmin contra , presa din spania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții