Spaniolii de la AS au analizat naționala României și s-au speriat de tatuajul unui jucător: "E înspăimântător!"
articol scris de Digi Sport25.06.2024, 07:51
Cupa României: Oțelul - Sepsi, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: CSM Reșița - Csikszereda, marți, 20:00, DGS 2
România a fost învinsă de Belgia, scor 0-2, în cadrul etapei a doua a grupelor de la Campionatul European din Germania.
Totuși, echipa națională condusă de Edward Iordănescu (46 de ani) are în continuare șanse importante de calificarea în optimile de finală de la EURO.
Spaniolii s-au speriat de tatuajul lui Valentin Mihăilă
Înainte de ultimul meci din grupă, cel contra Slovaciei, spaniolii de la AS au analizat echipa națională a României.
Jurnaliștii l-au scos în evidență pe Valentin Mihăilă (24 de ani), dar și tatuajele pe care acesta le are. Fotbalistul celor de la Parma are toată mâna dreaptă acoperită de tatuaje, dar și o bună parte din piciorul stâng.
Spaniolilor le-a sărit astfel în ochi desenul de pe brațul lui Mihăilă cu celebrul personaj Joker. Sura citată nu s-a abținut și a caracterizat tatuajul ca fiind ”înfiorător”.
”Atacantul are mai multe tatuaje pe braț, dar unul este înspăimântător: un clovn îmbrăcat într-un costum, cu o față sfidătoare, care amintește de Jokerul interpretat de Joaquin Phoenix”, notează cei de la AS.com.
Galerie Foto
- Valentin Mihăilă ocupă în continuare primul loc în ierarhia jucătorilor care au atins cea mai mare viteză într-o confruntare de la turneul final din Germania, cu 35.8 kilometri pe oră.
Calculele calificării României în optimile EURO 2024
România se califică sigur în optimi dacă nu pierde cu Slovacia. În cel mai rău caz, ar avea patru puncte, suficiente pentru a prinde măcar locul trei indiferent de ce se întâmpla la Belgia - Ucraina, pentru că are avantaj în fața Ucrainei în caz de egalitate de puncte.
Cu patru puncte și cu golaverajul pozitiv pe care îl are, +1, este imposibil ca România să nu fie una dintre cele patru ocupante de loc trei care se califică în optimi.
În cazul unui eșec cu Slovacia, România mai poate prinde optimile doar dacă Belgia o bate pe Ucraina și în celelalte grupe sunt cel puțin două formații clasate pe locurile trei care să aibă fie mai puțin de trei puncte, fie tot trei puncte, dar golaveraj mai slab decât al României. Sigur, contează în acest scenariu și la ce diferență ar fi eșecul contra Slovaciei.
Programul din grupa României la EURO 2024
- 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA - Ucraina 3-0
- 17 iunie, ora 19:00 Belgia - Slovacia 0-1
- 21 iunie, ora 16:00 Slovacia - Ucraina 1-2
- 22 iunie, ora 22:00 Belgia - ROMÂNIA 2-0
- 26 iunie, ora 19:00 Slovacia - ROMÂNIA, Frankfurt
- 26 iunie, ora 19:00 Belgia - Ucraina, Stuttgart
Etichete: romania , spania , echipa nationala , euro , euro 2024 , valentin mihaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții