”Șansele mele de reușită erau mici”. Nicolae Stanciu, moment emoționant înainte de EURO
articol scris de Digi Sport28.05.2024, 15:48
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Nicolae Stanciu (31 de ani) a vorbit despre momentele grele pe care le-a avut în copilărie.
Născut în Cricău, un micuț sat din Județul Alba, actualul fotbalist al celor de la Damac a recunoscut că șansele de a ajunge pe culmile succesului au fost mici.
Nicolae Stanciu: ”Tricoul echipei naționale este totul pentru mine”
Revenit la națională pentru meciurile amicale cu Bulgaria și Liechtenstein, dar și pentru Campionatul European, Nicolae Stanciu nu s-a ferit de cuvinte și și-a arătat din nou dragostea pentru echipa națională a României.
Căpitanul ”Tricolorilor” a spus fără să stea pe gânduri că ”tricoul echipei naționale este totul pentru mine”.
”(n.r. Ce înseamnă acest moment pentru un puști născut pe o uliță, într-o comună cu 110-115 case?) Nu mă gândeam niciodată că pot să ajung atât de departe. Cumva șansele de reușită în carieră erau împotriva mea, având în vedere de unde am pornit, dar eu știu cât am muncit și ceea ce am făcut pentru acest moment.
Știu să prețuiesc fiecare clipă pe care o petrec aici cu echipa sau cu voi (n.r. presa) sau fiecare minut pe teren îmbrăcând tricoul echipei naționale și am zis-o de mai multe ori că tricoul echipei naționale este totul pentru mine și așa va rămâne pentru tot restul vieții”, a spus Nicolae Stanciu, potrivit FRF TV.
- 5 milioane de euro este cota de piață a lui Nicolae Stanciu, potrivit transfermarkt.com.
- 68 de partide are mijlocașul de 31 de ani în tricoul echipei naționale, timp în care a marcat și de 14 ori.
28 de jucători au fost convocați de Edi Iordănescu pentru meciurile cu Bulgaria și Liechtenstein. Doi pleacă acasă înainte de EURO
Pe listă se află 28 de fotbaliști, iar imediat după cele două meciuri test, selecționerul va renunța la doi înaintea turneului final din Germania.
România îl va anunța, însă, abia pe 7 iunie, cu 10 zile înaintea primului meci, cu Ucraina.
Cei 28 de fotbaliști convocați sunt:
PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).
Etichete: romania , echipa nationala , euro , nicolae stanciu , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții