S-a stabilit programul din Liga Națiunilor! Dorința Federației din Kosovo, ruinată
articol scris de Digi Sport09.02.2024, 10:55
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor s-a desfășurat în cursul zilei de joi la Paris, iar România va evolua în Grupa 2 din Liga C, alături de Kosovo, Cipru și câștigătoarea barajului dintre Lituania și Gibraltar.
Astăzi, s-a stabilit și programul meciurilor ce vor avea loc în ediția 2024/2025 a Ligii Națiunilor.
România debutează în Kosovo în Liga Națiunilor
Imediat după tragerea la sorți, președintele Federației din Kosovo a reacționat, iar, printre altele, Agim Ademi a declarat:
- ”Cred că vom fi primii. Chiar ne dorim să fim primii. Acesta este obiectivul nostru, pentru că urmăm rezultatele acum, chiar dacă nu e nimic sigur în fotbal. Ne vom pregăti și ne vom focusa pe teren. Sper ca primul meci să fie la București, împotriva României. Vom afla programul vineri”, a spus Agim Ademi, conform celor de la koha.net.
FRF.ro a postat astăzi programul meciurilor din grupa noastră, iar meciul dintre România și Kosovo se va disputa în prima etapă, dar nu cu ”Tricolorii” drept gazde.
Vineri, 6 septembrie 2024, 21:45
Kosovo – România
Luni, 9 septembrie 2024, 21:45
România – Lituania/Gibraltar
Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45
Cipru – România
Marți, 15 octombrie 2024, 21:45
Lituania/Gibraltar – România
Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45
România – Kosovo
Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45
România – Cipru
Primul loc înseamnă promovarea directă în Liga B a ediției următoare a Ligii Națiunilor, în vreme ce locul doi duce la baraj pentru promovare. În același timp, locul 4 duce la retrogradare directă în Liga D, în vreme ce locul 3 păstrează naționala în același eșalon valoric al competiției, Liga C, și pentru ediția următoare.
- UEFA Nations League 2024/25 va avea efect direct și asupra preliminariilor europene pentru Campionatul Mondial 2026.
- Cele mai bune 4 câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice.
- Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte 4 echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele 4 naționale europene participante la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.
Etichete: romania , cipru , kosovo , liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții