S-a prelungit termenul de înscriere a copiilor pentru meciul România - Norvegia! Peste 4.000 de bilete, până acum
03.10.2019, 17:46SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Un lucru este cert. Partida dintre România și Norvegia, din preliminariile Campionatului European din 2020, se va disputa, teoretic, cu tribunele închise, marți, 15 octombrie 2019, de la ora 21:45, pe Arena Națională. Teoretic, pentru că UEFA le permite totuși accesul copiilor sub 14 ani. Cum cererea de bilete este una importantă, oficialii Federației Române de Fotbal au decis prelungirea termenului de înscriere.
Până în acest moment, la Casa Fotbalului s-au înregistrat peste 4.000 de cereri de bilete gratuite pentru acest meci, astfel că cei de la FRF au decis azi să prelungească termenul de înscriere până pe data de 9 octombrie inclusiv.
”Copiii sub 14 ani, organizați în grupuri, de la unități de învățământ preșcolar și școlar, școli de fotbal, grupe de juniori ale cluburilor de fotbal, doar cu câte un însoțitor la fiecare grup de 10 copii, au permis accesul gratuit la meci”, se arată într-un comunicat postat de către cei de la FRF pe site-ul oficial.
Ora de start a partidei România - Norvegia, 21:45, îi pune în încurcătură pe părinți
Mulți părinți ar agrea ideea de a-și trimite micuții la un astfel de meci, numai că ziua dar mai ales ora de disputare, 21:45, îi pune în încurcătură. Partida dintre România și Norvegia se va disputa într-o zi de marți, dintr-o săptămână normală de școală, de la ora 21:45. Asta ar însemna că micuții ar ajunge la domicilii cel mai devreme sau în jur de miezul nopții. Iar a doua zi, cursurile încep la ora 08:00, dar sunt unități de învățământ unde cursurile încep și mai devreme.
Tocmai de aceea, cei de la FRF au mai venit cu o serie de precizări:
Cum te înscrii la România - Norvegia
- Un reprezentant al conducerii instituției de învățământ, școlii de fotbal, academiei, clubului cu grupe de copii și juniori trimite o adresă oficială, cu antet și semnată, la adresa secretariatgeneral@frf.ro până pe 9 octombrie 2019, prin care să manifeste intenția copiilor din unitatea pe care o reprezintă de a participa la meci.
Cum intri în posesia biletului la România - Norvegia
- După înscriere, fiecare unitate va primi pe mail din partea FRF un răspuns de confirmare și un formular online în care trebuie să completeze datele copiilor și însoțitorilor. După verificarea acestor date, FRF va trimite pe mail biletele care vor fi printate de însoțitori.
- Cu această ocazie, FRF va furniza și toate detaliile legate de accesul în incinta Arenei Naționale și organizarea grupurilor pentru acces.
Detalii importante legate de meciul România - Norvegia
- Toți participanții la meci vor beneficia, pe baza codului de bare al biletului, de un pachet compus dintr-o băutură răcoritoare și o gustare pe care îl pot ridica de la punctele special amenajate în incinta stadionului.
- Orice responsabilitate legată de transportul copiilor până la stadion, participarea acestora la meci și transportul lor de la stadion după finalul partidei aparține exclusiv însoțitorilor și unității care a încredințat responsabilitatea acestora.
- Din păcate, data și ora de disputare a partidei nu au fost stabilite de FRF și nici nu pot fi modificate.
Etichete: romania norvegia , preliminarii euro 2020 , bilete romania norvegia , preturi bilete romania norvegia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții