”S-a născut pentru acel post! E ușor de antrenat!”. Marele câștig al României, după calificarea la Euro 2019
17.10.2018, 13:26SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
România U21 - Liechtenstein U21 4-0 | Ianis Hagi (19 ani) a marcat un gol absolut senzațional cu Liechtenstein, direct din lovitură liberă, dar și evoluția sa în ansamblu a fost una foarte bună. După meciul de la Ploiești, de pe ”Ilie Oană, Gică Hagi s-a simțit mândru, dar a încercat să fie obiectiv în privința copilului său.
”Te bucuri când vezi că fiul tău ajunge la un nivel foarte bun, că marchează într-un meci important. E o mândrie, da, dar nu sunt mândru numai de el, ci de ambii mei copii, și de Kira.
Ianis Hagi s-a născut pentru acel post. Eu v-am zis de mult timp că e un număr 10 creativ, știe care e rolul lui și muncește zi de zi pentru a deveni mai bun. Învață, e deschis să învețe. Nu te naști cel mai bun, ci devii în timp! Trebuie să știi să lupți și să progresezi, iar el știe asta și îi place foarte mult”, a spus la Pro X, Gică Hagi.
”Regele” speră acum ca elevii lui Mirel Rădoi (37 de ani) să demonstreze în turneul din vara viitoare că nu au ajuns întâmplător acolo. ”Sper ca ei să facă o figură frumoasă. A zis Ilie Dumitrescu că pot juca semifinala? Orice e posibil cu ei. Motto-ul e ăsta: ’orice e posibil cu ei’. Să ajungă în formă și să facă treabă bună acolo, pentru că sunt puternici, crescuți cum trebuie și n-au niciun complex de inferioritate. Românul nu are o forță nativă, dar ea vine”, a mai spus Hagi, dar în cadrul emisiunii ”Digi Sport Special”.
Chestionat dacă-i va fi greu lui Mirel Rădoi să facă lotul pentru Euro 2019, Hagi a replicat: ”Absolut! Îi va fi greu pentru că sunt mulți jucători buni, dar e bine când ai de ales. Mai e până atunci, așa că Mirel trebuie să aleagă și să meargă cu încredere pentru că orice este posibil.”
Gică Hagi este mândru și pentru faptul că are destui reprezentanți de la Academie în actuala generație. ”În momentul de față au fost 9!”.
Etichete: ianis hagi , romania liga natiunilor , gica hagi ianis hagi , romania u21 - liechtenstein u21 4-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții