Foto: frf.ro

România U21 - Belgia U21 3-3. Rădoi rămâne neînvins, după un final nebun. "Tricolorii" au revenit senzaţional

15.11.2018, 20:40
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Remiză spectaculoasă obţinută de reprezentativa de tineret a României în amicalul de la Cluj, contra Belgiei. Micii "tricolori" au fost conduşi cu 3-1, dar au marcat de două ori pe final, iar Mirel Rădoi rămâne neînvins pe banca naţionalei U21.

Oaspetii din Gruia, care vor fi şi ei prezenţi la turneul final din Italia şi San Marino, au deschis scorul cu o execuţie de senzaţie a fundaşului dreapta Cools, care a prins un şut de zile mari.

Elevii lui Rădoi au restabilit egalitatea chiar înainte de pauză. Vlad Dragomir a scos un penalty, pe care l-a transformat un alt debutant, Denis Drăguş.

Belgienii au început ca din tun repriza a doua şi au revenit la conducere în minutul 56. Aaron Leya a punctat cu uşurinţă din apropiere, apoi Mbenza a majorat diferenţa după doar două minute.

Românii au ratat câteva ocazii, înainte de a reveni pe final, prin golurile marcate în minutele 90 şi 90+2 de Darius Olaru, respectiv Andrei Ciobanu.


Min. 90+3 - FINAL DE MECI! Mirel Rădoi rămâne neînvins la naţionala U21, după o revenire splendidă în ultimele minute. "Tricolorii" au marcat de două ori în finalul partidei şi a terminat la egalitate cu Belgia, scor 3-3

Min. 90+2 - GOOOOOL România, 3-3! Echipa noastră revine senzaţional şi egalează în prelungiri, prin reuşita lui Ciobanu

Min. 90 - GOOOOOL România, 2-3! Echipa lui Mirel Rădoi reduce din diferenţă, datorită execuţiei extraordinare a lui Olaru. Un şut imparabil cu piciorul stâng, de la marginea careului. Mingea s-a dus sub bară

Min. 81 - Ocazie România! Acţiune frumoasă a micilor "tricolori", cu Florinel Coman şi Olaru în prim plan. Ultimul a ratat incredibil din apropiere, fiind blocat de portarul oaspeţilor. 

#Alte schimbări făcute de Rădoi. Au intrat Ciobotariu, Dobre, Grigore, Olaru şi Moldoveanu. Au ieşit Ghiţă, Moruţan, Nedelcu, Dragomir şi Drăguş.

Min. 71 - Ocazie România! Robert Moldoveanu, un alt jucător care a intrat pe teren în repriza a doua, a tras din prima, din interiorul careului, dar nu suficient de bine plasat sau de puternic pentru a marca. Portarul belgian a prins uşor. 

#În repriza a doua, în echipa noastră au intrat Căbuz, Andrei Radu, Ciobanu şi Florinel Coman. Au ieşit Ionuţ Radu, Ştefan, Dennis Man şi Petre.

Min. 59 - Ocazie România! Intrat acum câteva minute, Florinel Coman putea reduce din diferenţă, dar portarul belgienilor a intervenit providenţial. 

Min. 58 - GOOOL, 3-1 Belgia! Abia intrat în locul lui Ionuţ Radu, Căbuz a şi scos mingea din poartă. Mbenza a marcat din 7 metri. 

Min. 56 - GOOOL, 2-1 Belgia! Oaspeţii trec din nou în avantaj, datorită golului marcat de Leya Iseka. Jucătorul de la Toulouse, nemarcat, a trimis cu capul în poartă, din doar câţiva metri

Min. 55 - Ocazie România! Ştefan a tras superb de la mare distanţă, dar mingea a trecut puţin pe lângă vinclul porţii belgiene. 

Min. 48 - Ocazie Belgia! De Sart, care a intrat la pauză şi care a preluat banderola de căpitan, a tras foarte bine de la marginea careului, dar Ionuţ Radu a respins de sub bară. 

Min. 46 - A început repriza a doua

Min. 45+2 - PAUZĂ! România şi Belgia sunt la egalitate, scor 1-1, la Cluj. 

Min. 45+2 - GOOOOOL România, 1-1! Drăguş, aflat la debutul în naţionala U21, a transformat impecabil lovitura de la 11 metri, şi a restabilit egalitatea

Min. 45 - Penalty pentru România! Dragomir a fost faultat de Mbenza, atacantul belgian primind şi cartonaşul galben. 

Min. 44 - Ocazie România! Cea mai mare şansă a echipei noastre. În urma unui corner, Drăguş s-a descurcat excelent în careul advers, iar Man a tras tare din apropiere, dar Teunckens a avut un reflex extraordinar. 

Min. 35 - GOOOL, 1-0 Belgia! Dominarea oaspeţilor a fost concretizată prin golul superb marcat de fundaşul dreapta Cools

Min. 20 - O primă oportunitate şi pentru echipa noastră. După o neatenţie în apărarea belgienilor, Petre a încercat să-l surprindă pe Teunckens cu un lob de la marginea careului, dar execuţia sa nu a avut suficientă forţă, iar portarul oaspeţilor a prins uşor. 

Min. 10 - Un prim moment periculos la poarta lui Ionuţ Radu. Schrijvers a scăpat din marcaj şi a tras cu stângul, din interiorul careului, dar căpitanul României a prins fără probleme. 

Min. 1 - A început meciul. Lovitura de start a aparţinut "tricolorilor"

România U21 - Belgia U21. Mirel Rădoi are un obiectiv clar pentru amicalul naţionalei de tineret a României contra selecţionatei similare a Belgiei, de joi, de la Cluj: îşi doreşte să vadă cât mai mulţi jucători nefolosiţi în campania de calificare la Euro 2019 şi se bucură pentru revenirea lui Denis Drăguş, titular la naţionala de seniori contra Serbiei.

UPDATE joi 15 noiembrie, ora 17:40 - Echipa de START a lui Mirel Rădoi: 1.Radu – 2.Boboc, 18. Rus, 5. Ghiță, 15. Ștefan – 13. Moruțan, 16. Nedelcu, 9. Dragomir – 8. Man, 11. Petre, 10. Drăguș

Rezerve: 12. Căbuz – 3. A.Radu, 4. Olaru, 6. R. Grigore, 7. Coman, 14. Ciobotariu, 17. M. Dobre, 19. Moldoveanu, 20. Ciobanu

Belgia: 1.Teunckens – 2.Cools, 3.Vanheusden, 4. Faes – 6. Heynen, 19. Vanlerberghe, 17. Bastien – 11. Lukebakio, 10. Schrijvers, 7. Mbenza

Rezerve: 12. Dewolf – 2.Wouters, 8. De Sart, 9. Leya Iseka, 14. Schryvers, 15. Bushiri, 16. Mangala, 18. Amuzu, 20. Bossaerts, 21. Omeonga, 22. Saelemaekers

Selecționer: Iohan Walem

UPDATE joi 15 noiembrie, ora 11:00: Pentru meciul amical al României U21 cu reprezentativa similară a Belgiei, programat joi, la Cluj, la ora 19:00, fanii își pot cumpăra bilete cu 10 lei. Accesul este general, iar casele de bilete ale stadionului Dr. Constantin Rădulescu sunt deschise de la ora 12:00 până la startul partidei.


"Pentru noi practic e ca un meci oficial, asta trebuie să fie atitudinea la fiecare partidă. Am avut rugămintea la Contra să îl lase pe Drăguş sa îl vedem şi noi cum se antrenează, dacă se va integra şi cât de repede la tineret, îi mulţumesc pe această cale. Am dorit să vedem şi pe cei care nu au fost sau au jucat foarte puţin la lot, dar care au jucat destul de mult la cluburi", a declarat selecţionerul naţionalei de tineret a României.

România U21 - Belgia U21, LIVE TEXT, 15 noiembrie, 19:00

Rădoi e bucuros că România va disputa contra Belgiei primul meci după calificarea la Europeanul de anul viitor, din Italia şi San Marino.

"Noi am cerut să jucăm contra unei alte echipe calificate şi am găsit, vom vedea în martie ce vom găsi. Ei au venit cu lotul cel mai bun, cu care s-au şi calificat, şi este un meci destul de echilibrat. Sper să ne arate nivelul la care suntem, noi vom avea de câştigat din acest joc indiferent de rezultat. Noi avem un grup care are certitudini, între ei e acea competiţie pentru lotul de 23 care va merge la Euro", a mai spus Mirel Rădoi.

FRF a dorit iniţial să aranjeze în noiembrie un amical de lux cu naţionala de tineret a Franţei, pe Arena Naţională, însă "cocoşii" au refuzat propunerea românilor.

România U21 revine în Gruia după partida cu Ţara Galilor, câştigată cu 2-0 pe 12 octombrie, în care a stabilit un nou record de audienţă la un meci al naţionalei de tineret din preliminarii din ultimii 30 de ani. 12.588 de spectatori au fost prezenţi pe stadionul lui CFR Cluj la partida România U21 - Ţara Galilor U21.

Pe 16 octombrie, naţionala de tineret a României a învins Liechtensteinul cu scorul de 4-0 (3-0), la Ploieşti, în ultimul meci din grupa a opta a preliminariilor, şi s-a calificat la Europeanul de anul viitor, din Italia şi San Marino.

România a reuşit astfel a doua sa calificare la un Campionat European de tineret, după o pauză de 21 de ani. A mai participat la Euro în 1998, când turneul final a fost găzduit de ţara noastră.

Până la Europeanul de anul viitor, România intenţionează să mai dispute două meciuri de pregătire în martie şi alte două la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie, perioade în care selecţionerul Mirel Rădoi vrea să aibă parte de două stagii de pregătire. 

"Eu zic că vom fi marea surpriză a Europeanului dacă vom continua cu această mentalitate ca până acum, sunt sigur că vom obține rezultate foarte mari. Presiune de ce? Până la urmă, nu vrem să pierdem, să ieșim din grupe. Noi tindem să ajungem cât mai sus", a declarat Ionuţ Radu, în exclusivitate pentru Digi Sport.

Când şi unde se joacă Euro 2019

Euro 2019 se va desfășura în perioada 16 - 30 iunie, în Italia şi San Marino, iar în acest moment sunt calificate Italia (din oficiu), plus câștigătoarele celor nouă grupe de calificare, adică România, Spania, Franța, Anglia, Germania, Serbia, Croația, Danemarca și Belgia. Pentru ultimele două locuri se vor lupta la baraje Polonia, Grecia, Austria și Portugalia, cele mai bune locuri 2 din toate grupele preliminariilor, fără să se ia în calcul rezultatele cu ultimele clasate.

Tragerea la sorţi a grupelor Euro 2019 va avea loc la Bologna, pe 23 noiembrie, la ora 19:00. Tot în noiembrie, pe 12 şi 20, se vor stabili şi ultimele două calificate la Europeanul de tineret din Italia şi San Marino, în urma disputării meciurilor din play-off.

Cele 12 echipe calificate la Campionatul European U21 din 2019 vor fi repartizate în trei grupe, a câte patru formații. Primele clasate și cel mai bun loc al doilea se vor califica în semifinale. Echipele care ajung în penultimul act se vor califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo, competiţie la care nu am mai ajuns cu echipa de fotbal din 1964.

Amicalul dintre naţionalele de tineret ale României şi Belgiei va fi joi, de la ora 19.00, la Cluj, pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”.

Etichete: nationala de tineret , romania u21 , meciuri amicale , mirel radoi , belgia u21 , romania u21 - belgia u21


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Mirel Rădoi a dat lovitura! A semnat contractul, care-l va umple de bani

Au fost puse în vânzare biletele pentru meciurile României U21 de la EURO 2025. Cât costă tichetele

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”