România U19 s-a distrat cu San Marino în preliminariile pentru EURO 2024. Scorul reușit de ”Tricolorii” mici
articol scris de Digi Sport14.10.2023, 18:30
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Selecţionata României a surclasat San Marino, scor 7-0, sâmbătă, la Ostrava (Cehia), într-un meci din Grupa a 10-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under19 din 2024.
România - San Marino 7-0
”Tricolorii” s-au impus prin golurile marcate de Mario Tudose (35), Luca Banu (38), Alexandru Capac (57, 90+3), Iustin Răducan (67), George Gogescu (75) şi Mihnea Rădulescu (83).
România a avut şi două bare, prin Mario Aioanei (2) şi George Gogescu (77). Tot sâmbătă, Cehia a întrecut Finlanda cu 1-0.
În clasamentul grupei a 10-a, Cehia ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de România, 4 puncte, Finlanda, 1 punct, San Marino, 0 puncte.
- România va înfrunta Cehia în ultimul său meci din grupă, marţi, 17 octombrie, de la ora 16:00.
Se vor califica pentru turul de elită, următoarea etapă dinaintea turneului final, echipele clasate pe primele două locuri în cele 13 grupe, alături de cea mai bine clasată echipă de pe locul 3. Turneul final se va disputa în Irlanda de Nord, notează Agerpres.
Echipa folosită de Adrian Dulcea: Costel Frânculescu - Matteo Duţu, Robert Jalade (căpitan), Mario Tudose (Mihnea Rădulescu, 63) - Mario Aioanei, Luca Banu, Andrei Florea (George Gogescu, 53), Victor Stancovici, Ionuţ Anişorac - Rareş Pop (Laurenţiu Vlăsceanu, 75), Alexandru Stan (Iustin Răducan, 63), Enes Sali (Alexandru Capac, 53).
Lotul convocat de selecționerul Adrian Dulcea:
Portari: Adrian Frânculescu (CSA Steaua), Matyas Becze (AFK Csikszereda), Vlad Răfăilă (Dunărea Călărași)
Fundași: Mario Aioanei (Unirea Slobozia), Mario Tudose (Campionii FC Argeș), Robert Jalade (Sevilla / Spania), Matteo Duțu (Lazio / Italia), Robert Bădescu (FC Rapid 1923), Ionuț Anișorac (Chindia Târgoviște), Laurențiu Vlăsceanu (Unirea Slobozia)
Mijlocași: Fabiano Cibi (CSC Dumbrăvița), Luca Banu (Farul Constanța), Victor Stancovici (Unirea Dej), Andrei Florea (Juventus Torino / Italia), Rareș Pop (UTA Arad), George Gogescu (FCSB), Enes Sali (Farul Constanța), Alexandru Capac (Atalanta / Italia), Mihnea Rădulescu (ACS Petrolul 52)
Atacanți: Alexandru Stan (FC Rapid 1923), Iustin Răducan (ACS Petrolul 52)
Etichete: romania , echipa nationala , san marino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții