Video România - Suedia | Reportaj special la Ambasada Suediei: "Doamne! Ce e asta?"
15.11.2019, 12:53SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După 25 de ani, România și Suedia se întâlnesc din nou într-un meci decisiv. Presiunea este aproape la fel de mare, mai ales că Arena Națională va fi plină. Digi24 a realizat un reportaj speciala chiar la Ambasada Suediei. Colegii noștrii i-au făcut cadou ambasadorului, Therese Hyden, un tricou al naționalei, semnat de Gabi Balint.
”Suntem la Ambasada Suediei, în București. Ne vom întâlni cu oamenii de aici. Nu am venit cu mâna goală. Am adus un mic cadou. Este tricoul naționalei care, cel mai probabil va câștiga meciul de mâine. Este puțină gălăgie. Cred ca deja se pregătește strategia pentru meciul dintre România și Suedia. Haideți să vedem pe cine întâlnim” , spune reporterul Digi 24.
România - Suedia | Dialogul dintre reporterul Digi 24 și Therese Hyden, ambasadorul Suediei
- Hello! Good Morning. Nice to meet you!
- Doamnă ambasador, avem un cadou pentru dumneavoastră.
- Serios?
- Un tricou galben. Nu e suedez.
- Doamne! Ce e asta?
- Este un tricou al naționalei de fotbal. Este semnat de Gabriel Balint. - Fantastic! Mulțumesc foarte mult! Ar trebui să-l port. Cred că acum sunt pregătită.
- Este puțin mare?
- Este perfect. Sunt aici cu echipa mea. Ne pregătim de meci.
- Care credeți că va fi rezultatul, doamnă ambasador?
- Este o întrebare dificilă. Încerc să fiu obiectivă. Suedia, de obicei, joacă mai bine când e favorită. Asta ar putea să dea României o șansă să îi domine psihologic. Reprezint Suedia și e datoria mea să spun că țara mea va câștiga. Ce scor? Nu știu, dar e mai amuzant dacă sunt multe goluri, așa că îmi doresc multe goluri.
- Doamnă ambasador, puteți să numiți trei jucători de fotbal români? - Sigur. Port deja tricoul unuia. Mai avem Hagi, Popescu, Duckadam.
- Știți vreun jucător care joacă acum?
- Mi-am început misiunea și o să aflu despre mai mulți jucători.
- Puteți spune tot Hagi. Este fiul lui.
- Serios? Este moștenire de familie se pare.
”Eu mă împart, din câte vedeți, dar sper ca Suedia că câștige. Sunt sigur că va fi un meci strâns. Vreți multe goluri? O să fie 3-2 pentru Suedia”, a spus și Anders Franzen, Prim-secretarul Ambasadei.
România și Suedia s-au luptat în anul 1994 pentru calificarea în semifinala Cupei Mondiale din Statele Unite. Atunci am ratat la mustață calificarea, după un meci dramatic. Am egalat în ultimele minute și am preluat conducerea în prelungiri. Diplomații suedezi au și acum amintiri... fierbinți.
România - Suedia | Ambasadorul nordicilor la București a rememorat meciul din 1994
Dialogul dintre reproterul Digi 24 și Therese Hyden, ambasadorul Suediei
- Doamnă ambasador, ați văzut meciul?
- Da.
- Cum s-a simțit?
- Nu-mi amintesc, dar sigur era un sentiment bun. Răducioiu a egalat. Mai erau doar două minute. Îmi amintesc că era foarte cald în Statele Unite. Chiar și în Suedia era cald. Transpiram cu toții.
După ce au egalat în ultimele minute, românii au preluat conducerea în prelungiri. Minutul 101, gol Florin Răducioiu. Bucuria tricolorilor nu a durat însă mult.
”Apoi a venit asta! Golul lui Kennet Andersson. Îmi amintesc acum numele: Brolin, Dhalin, Andersson”, susține ambasadorul Suediei.
S-a ajuns la loviturile de departajare, acolo unde nordicii au început cu stângul.
”Nu, chiar nu cred că mai aveam vreo șansă. Eram siguri. Hagi a marcat”, a mai spus Therese Hyden.
Suedia întoarce încă o dată rezultatul însă. Tricolorii au ratat atunci două penalty-uri și au trimis Suedia în semifinalele Campionatului Mondial.
”Aici! Aici este mâna! El a fost eroul! Ravelli! Ravelii a salvat ziua”, a comnetat abmasadorul Suediei.
Cele două echipe naționale se întâlnesc din nou în seara aceasta pe Arena Națională.
România - Suedia | Se va juca cu casa închisă
Se va juca cu casa închisă. 50.000 de fani, din ambele tabere, vor fi în tribune. Inclusiv ambasadoarea Suediei, care are un mesaj superb!
”În România, precum și în Suedia, fotbalul este sportul rege. În 94 ne-am duelat pentru calificarea în seminfală. Acum ne luptam din nou pentru calificare. Noi, cei din Ambasadă, am decis ca indiferent de rezultat vom susține echipa câștigătoare în cadrul competiției, pentru că fotbalul este despre legende precum Hagi, Popescu, Ibrahimovic, Larsson, dar și despre fair-play și sportitivitate, pe teren dar și în tribune. Hai, Romania! Hai, Suedia!”, a încheiat Therese Hyden.
România - Suedia | Clasamentul Grupei F
- Spania 8 6 2 0 19-5 20
- Suedia 8 4 3 1 18-9 15
- România 8 4 2 2 17-8 14
- Norvegia 8 2 5 1 13-10 11
- Feroe 8 1 0 7 4-23 3
- Malta 8 1 0 7 2-18 3
Partida dintre România și Suedia se va disputa pe Arena Națională, de la ora 21:45, și va putea fi urmărită în format live text pe digisport.ro.
Etichete: echipa nationala , romania suedia , preliminarii euro 2020 , ambasada suediei , therese hyden
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții