Exclusiv România - Serbia | Marea surpriză a lui Contra. Cu ce jucător de atac vrea să îi surprindă selecţionerul pe sârbi
14.10.2018, 12:01SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Aşa cum Digi Sport te-a anunţat în această dimineaţă, Contra e tentat să joace cu Tudor Băluţă la închidere, în locul lui Paul Anton, suspendat. Dar selecţionerul mai pregăteşte o surpriză pentru sârbi: titularizarea lui Denis Drăguş.
Finala grupei se joacă azi, pe cel mai mare stadion al ţării, iar Contra vrea să alinieze un prim "11" odihnit, capabil să se lupte de la egal la egal cu plavii. Tricolorii sunt mai obosiţi decât sârbii, specialiştii estimând că recuperarea după o partidă pe sintetic (aşa cum a fost cea de la Vilnisu, cu Lituania) durează cu 10-12 ore mai mult decât după o partidă pe gazon normal.
Contra trebuie să fie atent şi la acest aspect, pe lângă înlocuirea lui Paul Anton şi Chipciu, suspendaţi. În locul primului va juca, după toate probabilităţile, Tudor Băluţă, însă selecţionerul e gata să parieze pe alt jucător de la Viitorul: Drăguş va juca şi el din primul minut. Cel mai probabil fotbalistul de 19 ani va evolua în stânga, urmând ca Maxim să joace în dreapta. Mitriţă, printre cei mai slabi de pe teren la Vilnius, va ieşi din schemă.
În urmă cu o lună, la Belgrad, Contra a început cu Drăguş titular, spre surprinderea multor specialişti. Fotbalistul de 19 ani nu și-a trecut în cont o ocazie clară, dar a evoluat curajos în fața vedetelor Serbiei. Contra l-a schimbat atunci după o oră de joc.
3 goluri în 21 de partide are Denis Drăguş pentru Viitorul.
450.000 de euro este cota de piaţă a lui Drăguş, conform transfermarkt.de.
Aşa ar putea arăta România contra Serbiei:
Tătăruşanu - Benzar, Tamaş, Săpunaru, Toşca - Răzvan Marin, Tudor Băluţă - Maxim, Stanciu, Drăguş - Ţucudean
Etichete: romania serbia , dragus , dragus nationala , dragus contra , romania serbia surpriza lui contra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții