România îl poate pierde pe Radu Drăgușin: ”Ni s-a propus să fie naturalizat!” + Florin Manea, apel către Florin Bratu
articol scris de Digi Sport15.09.2021, 10:40
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Florin Manea continuă conflictul cu Florin Bratu, selecționerul României U21, început la acțiunea din această lună, când fundașul Radu Drăgușin, pe care îl impresariază, a fost rezervă în amicalul cu Georgia, încheiat 1-1.
După ce l-a criticat dur public pe selecționer, Florin Manea i-a cerut lui Florin Bratu să nu-l mai convoace pe Radu Drăgușin la reprezentativa de tineret, atât timp cât nu-i garantează postul de titular.
Radu Drăgușin ar putea fi naturalizat de Italia
Mai mult, agentul a dezvăluit că lui Radu Drăgușin i-a fost propus să se naturalizeze, astfel încât, la nivel de seniori, să poată fi convocat la naționala Italiei.
”Hai să facem un exercițiu de imaginație. Ce se întâmplă dacă Radu acceptă să fie naturalizat? Pentru că ni s-a propus! Se poate în Italia. La 21 de ani, el poate juca pentru Italia. Au fost oamei acolo care ne-au spus că poate fi naturalizat și apoi va juca pentru Italia.
Eu îl rog frumos (n.r. pe Florin Bratu), public, să nu-l mai selecționeze pe Radu până nu joacă. Nici Radu nu vrea să vină și să nu joace.
El vrea să vină la lot, dar e de acord că n-are nevoie de nicio mână de ajutor. Nu-l recomandă nimic pe Bratu la națională, nu are spate”, a declarat Florin Manea, potrivit GSP.ro.
Florin Bratu i-a răspuns lui Florin Manea
După meciul cu Georgia, debutul său pe banca reprezentativei de tineret, Florin Bratu a explicat de ce Radu Drăgușin nu a jucat mai mult de cele nouă minute din final.
”Argumentul cel mai important este faptul că Radu nu a jucat la nivel de seniori foarte mult timp, nu are ritm de joc și am preferat să joc cu doi fundași pe care i-am văzut săptămână de săptămână aici, Racovițan și Screciu.
N-am ce să-i reproșez lui Radu, este un băiat care se pregătește foarte bine. Eu și Federația chiar am venit în sprijinul lui Radu în momentul în care a semnat cu Sampdoria.
I-am pus totul la dispoziție din punct de vedere logistic, pentru că el era în cantonament atunci. I-am întins o mână de ajutor cu această selecție la echipa națională, acum urmează și ca Radu, cu acest transfer, să joace mai mult”, explica Florin Bratu, pe 8 septembrie, la emisiunea Liga Digisport.
Etichete: florin bratu , florin manea , naturalizare , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții