România - Feroe. Contra i-a analizat pe feroezi: "Nu mai există echipă mică". Ce spune despre prestația din Suedia
25.03.2019, 18:31SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
România - Feroe. Naționala României dispută, marți, de la ora 21:45, a doua partida din preliminariile Euro 2020 în compania reprezentativei Insulelor Feroe. După înfrângerea din primul meci, 1-2 cu Suedia, "tricolorii" sunt datoari suporterilor cu o victorie în partida care se va disputa la Cluj, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", LIVE TEXT pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
"Cred că ce s-a întâmplat cu Feroe în Malta nu e relevant. A fost o zi mai slabă. Din ce am analizat, Feroe e o echipă organizată în teren. Se închide bine şi joacă pe contraatac. Se bazează mult pe fazele fixe, au jucători înalţi şi masivi. Nu mai există echipă mică şi fiecare meci trebuie tratat cu seriozitate", a spus Contra, la conferinţa de presă susținută luni.
Selecționerul a vorbit și despre înfrângerea cu Suedia și prestația slabă a unora dintre „tricolori”, în special în prima repriză. Contra spune ca a analizat partida și a observat că jocul slab s-a derulat în partea a doua a primelor 45 de minute.
"Am făcut analiza meciului din Suedia. Am urmărit meciul în noaptea de după. Nu am avut o repriză slabă, ci 20 de minute slabe. De prin minutul 25. Din păcate, au fost două-trei greşeli copilăreşti care ne-au costat. I-am felicitat pentru băieţi pentru a doua repriză. Felul în care am reuşit să revenim în joc şi faptul că am forţat Suedia să se apere în jumătatea proprie ne dau speranţe. A doua repriză din Suedia trebuie să fie etalonul pentru echipa naţională", a mai spus Contra, care va face câteva modificări în echipa de start: "Vom aduce jucători proaspeţi, pentru că jucăm la trei zile. O să apară câţiva jucători noi".
România-Feroe. Formula lui Contra are patru noutăţi faţă de partida de la Stockholm
Ciprian Deac va fi titular în al doilea meci al naţionalei României din preliminariile Euro 2020. Mijlocașul campioanei CFR Cluj nu va fi singura noutate a lui Cosmin Contra, faţă de echipa folosită în weekend, la Stockholm. Romario Benzar, Cosmin Moţi şi Claudiu Keşeru ar urmă să-i înlocuiască pe Cristi Manea, Dragoş Grigore și Tudor Băluţă.
Echipa probabilă a României cu Feroe: Tătăruşanu - Benzar, Săpunaru, Moţi, Bancu - R. Marin, N. Stanciu - Chipciu, Keșeru, Deac - Puşcaş
Etichete: romania , cosmin contra , insulele feroe , romania feroe , preliminarii euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții