Reacție tranșantă despre selecția lui Edi Iordănescu pentru EURO 2024: ”Dacă Messi era român, nu îl chema!”
articol scris de Digi Sport09.06.2024, 16:24
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Edi Iordănescu (45 ani) a stabilit lotul final al României pentru EURO 2024, după ce echipa națională a remizat, 0-0, cu Bulgaria și Liechtenstein în meciurile de pregătire pentru turneul final.
Din lista inițială de 28 de fotbaliști, au ieșit portarul Răzvan Sava și mijlocașul central Constantin Grameni, așa cum ați putut citi pe digisport.ro urmă cu trei zile.
Dănuț Lupu a analizat selecția făcută de Edi Iordănescu pentru EURO 2024 și crede că selecționerul nu face nicio excepție
Dănuț Lupu (57 ani) a comentat, în stilul caracteristic, selecția pe care Edi Iordănescu a făcut-o pentru turneul final din Germania. Fostul internațional este de părere că selecționerul nu se abate de planul său tactic și nu va face nicio excepție pentru jucători precum Alexandru Mitriță (29 ani).
Mai multe nume din fotbalul românesc, printre care și Helmut Duckadam, sunt de părere că fotbalistul Universității Craiova, care e printre cei mai buni jucători de atac din SuperLiga României, merita convocarea pentru EURO 2024.
”Este adevărat, am făcut două jocuri slabe din toate punctele de vedere. Să nu uităm că este o perioadă de încărcare la nivel fizic. Asta a contat mai mult decât rezultatele. Bine că n-am luat gol. În această perioadă a anului, organismul jucătorului este învăţat să intre în vacanţă. Mai ales, la noi, la români, că nu prea mergem la turneele finale.
Am auzit şi că unii îl cer pe Mitriţă la naţională. Să vă zic ceva: Edi a vorbit de 3 ori cu el, i-a spus ce vrea de la el. La Edi, dacă nu faci faza de apărare, nu vii, nu joci. Din acest punct de vedere, şi Messi, dacă era român, tot nu ar fi fost chemat de Edi Iordănescu la naţională.”, a declarat Dănuț Lupu pentru sportpesurse.ro.
Lotul final al României pentru EURO 2024
PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).
Etichete: romania , echipa nationala , edi iordanescu , danut lupu , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții