Răzvan Burleanu, președintele FRF, și Mihai Stoichiță, directorul tehnic / Foto: Sport Pictures

Exclusiv Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, criticați pentru felul în care gestionează problema selecționerului: ”Nu știu ce vor!”

articol scris de Digi Sport
11.01.2022, 21:08
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Postul de selecționer al echipei naționale a României este încă neocupat, dar Ladislau Boloni are șanse mari să preia prima reprezentativă, după negocierile purtate cu Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță.

Cei de la Federația Română de Fotbal i-au propus lui Boloni un contract pe doi ani şi un salariu de 30.000 de euro pe lună, iar, în ceea ce privește partea financiară, cele două părți au căzut de acord.

Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, criticați pentru felul în care gestionează problema selecționerului: ”Nu știu ce vor!”

Marica a criticat Federația Română de Fotbal pentru faptul că a amânat până în acest moment numirea unui selecționer. Fostul internațional român spune că ”federalii” au discutat cu toți antrenorii cu experiență din România, lucru ce demonstrează că nici ei nu știu ce vor.

Burleanu și compania au negociat, pe rând, cu Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu, însă nu au reușit să convingă pe niciunul dintre ei să preia postul de selecționer lăsat vacant după despărțirea de Mirel Rădoi.

Totuși, Ciprian Marica consideră că, datorită experienței sale, Ladislau Boloni este cea mai bună variantă rămasă pentru a prelua banca echipei națională.

Mi se pare că FRF nu știe clar ce vrea. A stat de vorbă cu toți antrenorii, i-a luat pe toți la rând. Mi se pare că nu știu ce vor. Varianta Boloni este cea mai bună din ce a mai rămas. Vorbim de un antrenor cu experiență. El ar fi singura variantă cu experiență. Am văzut și varianta cu Mutu lângă Boloni.

Nu înțeleg ce se dorește acolo, probabil nici ei nu înțeleg foarte bine. Echipa națională trebuie să aibă antrenor cât mai repede. Nu știu de ce nu se ajunge la un numitor comun. Echipa națională trebuie să fie cea mai înaltă treaptă a antrenoratului.

E important să avem un selecționer cu experiență. Consider că echipa națională are mulți jucători tineri, care au nevoie de susținere, de sprijin din toate punctele de vedere. Dacă ai un antrenor tânăr, novice, e greu să ai toată încrederea în el”, a declarat Ciprian Marica, la emisiunea Fotbal Club.

Boloni trage de timp şi poate profita de negocierile cu FRF ca să primească o ofertă mai bună

Au trecut deja 14 zile de la momentul în care Boloni a avut prima întâlnire cu Burleanu, timp în care s-ar fi putut semna contractul.

Primul care a aruncat pe piaţă informaţia că Boloni trage în mod deliberat de timp a fost Dumitru Dragomir. Fostul preşedinte al LPF a făcut-o în stil propriu, astfel încât cei care susţin instalarea unui selecţioner cu experienţă să nu-i poată reproşa nimic.

Lui Boloni nu-i fac rău aceste negocieri publice şi speră ca un club din Vest sau din Golf să profite de moment şi să-i facă o propunere. Ar fi cu siguranţă mai bănoasă, iar responsabilitatea mult mai mică.

E un antrenor cu palmares, un fost mare fotbalist și un om serios, un om care a învățat carte. E o mișcare trăsnet dacă a semnat contractul. Se poate întâmpla orice, și să fie și să nu fie antrenor. Ca valoare, e foarte valoros. Ungurul ăsta este foarte bun antrenor, este băiat deștept.

Dacă are o ofertă mai bună până semnează contractul, își ia viteză în joc de glezne. În groapa în care suntem acum, am zice mersi dacă l-am aduce pe Boloni. Fotbalul este la pământ. Vindem la suprapreţ fotbaliști datorită impresarilor, care sunt oameni descurcăreți și știu bine meseria”, a declarat Dragomir, conform AS.

Etichete: romania , frf , echipa nationala , ciprian marica , ladislau boloni


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Noutate în fotbalul românesc: Federația a făcut anunțul

Alexandru Mitriță a dezvăluit momentul cel mai emoționant al anul 2024: ”Simțeam că trebuie să-l răsplătesc”

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”