Răzvan Burleanu, prima reacție după calificarea la EURO 2024. I-a decis soarta lui Edi Iordănescu
articol scris de Digi Sport19.11.2023, 13:58
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Naționala României s-a calificat matematic la EURO 2024 după victoria de sâmbătă seară, de la Felcsut (Ungaria), 2-1 cu Israel, cu o etapă înainte de finalul preliminariilor.
Delegația ”Tricolorilor” a revenit duminică la prânz la București, la bordul unui charter, și a avut parte de o primire festivă. Primul care a coborât din aeronavă a fost Răzvan Burleanu (39 de ani), președintele FRF, urmat apoi de ceilalți membri din staff-ul administrativ.
Imediat după alaiul ”prezidențial” au urmat adevărații eroi. Fotbaliștii primei reprezentative, în frunte cu Edi Iordănescu, radiau de fericire, dar nu au plecat în liniște, semn că pentru ei calificarea nu s-a încheiat.
Galerie Foto
Burleanu: ”Avem nevoie de puțină răbdare”
România are șansa de a fi în urna a doua valorică la tragerea la sorți de pe 2 decembrie dacă va obține cel puțin un egal în confruntarea de marți, cu Elveția, care se va juca de la 21:45, pe Arena Națională, LIVE TEXT pe digisport.ro, dar și în Aplicația Digi Sport. Urna a doua ne poate asigura un statut mai bun la turneul final din vara viitoare.
Burleanu, în schimb, a stat de vorbă cu reprezentanții mass-media, prezenți în număr foarte mare la aeroport. Șeful de la Casa Fotbalului a spus, printre altele, și ce se va întâmpla cu Iordănescu de acum înainte.
”În lunile următoare, și eu, și selecționerul vă vom spune ce urmează. Noi, ca Federație, vrem să păstrăm coeziunea care există între staff și jucători. Indiferent de locul pe care vom termina, vor urma pregătiri intense pentru a trece la următoare etapă. Edi Iordănescu a avut o contribuție enormă. În primul rând la ceea ce înseamnă crearea unei culturi a performanței, la nivelul primei reprezentative.
Asta a produs o reacție la nivelul jucătorilor, care s-a transformat într-o familie. Cei care comunicați cu el, știți că a suferit foarte mult. Dar a crezut în acest proiect. Să continui după o campanie în care nu ne-am îndeplinit obiectivul, înseamnă un act de curaj și de responsabilitate. Dar a conștientizat că a creat un grup unit. Și că suntem pe un drum bun, dar că avem nevoie de puțină răbdare”, a spus Burleanu.
”Cel mai greu moment a fost după ce s-a terminat Liga Națiunilor”
Șeful de la Casa Fotbalului a spus că a plâns de bucurie dar că această calificare nu este deloc una întâmplătoare.
”V-am spus de la început că suntem foarte încrezători. Iar acest mesaj a venit și din partea staff-ului și a jucătorilor. După meci, pe care l-am trăit la ce mai mare intensitate, am plâns de bucurie. Pot să vă spun că e doua oară când plâng de bucurie. Prima oară a fost când s-a născut fata mea. Ce s-a întâmplat e o consecință a ceea ce s-a întâmplat în ultimii 7 ani. Trei calificări la Under 21, o calificare istorie la Olimpiadă și una la Under 19. Această calificare nu e una întâmplătoare. Vine ca o urmare a altor rezultate pe care le-am văzut în ultimii ani. Toate rezultatele au pregătit ce s-a întâmplat. Și toți selecționerii din ultimii 7 ani au contribuit.
Această generație ne-a făcut mândri și fericiți. Am avut încredere chiar și în cele mai grele momente. Cel mai greu moment a fost după ce s-a terminat Liga Națiunilor, când eram foarte jos. Dar am avut încredere în staff și jucători. Asta ne-a ajutat să fim acum neînvinși și să fim calificați. E o călătorie foarte frumoasă. Și îmi doresc să fie o sursă de inspirație. Nu e o victorie doar a unei generații de eroi, care abia de acum ne va arăta ce poate. Sperăm să avem un impact în societate”, a mai spus Burleanu.
Chestionat dacă jucătorii primei reprezentative vor fi recompensați financiar pentru această performanță, Burleanu a replicat:
”Condițiile financiare nu au reprezentat niciodată un element important, așa că primele vor fi plătite la timp. Se pare că am uitat să ne bucurăm. Le-am zis jucătorilor și staff-ului că nu trebuie să ne gândim la ce a fost și nici la ce urmează. Doar să ne bucurăm. Și după meciul cu Elveția, să ne bucurăm în continuare. Am primit peste o mie de mesaje. Vreau să le mulțumesc tuturor.
Au fost 7 ani de sacrificii, de eforturi. Dar toate astea ne-au ajutat foarte mult. Le mulțumim fanilor că au avut încredere. Și membrilor familiei fotbalului românesc, care s-au conectat la această viziune. Ne dorim să fie cea mai bună generație din ultimii 20 de ani”, a concluzionat președintele FRF.
Câți bani primește Răzvan Burleanu și cum vor fi răsplătiți ceilalți angajați FRF, după calificarea la EURO 2024
Succesul de la Felcsut (Ungaria) le-a asigurat ”Tricolorilor” și o primă uriașă. Federația Română de Fotbal va încasa de la UEFA nu mai puțin de 9,25 milioane de euro pentru calificare, iar o parte dintre acești bani vor intra și în buzunarele angajaților de la Casa Fotbalului.
Din întreaga sumă, de aproximativ 10 milioane de euro, un procent de opt la sută va fi direcționat exclusiv staff-ului administrativ. Așadar în jur de 800.000 de euro va fi suma de care se vor bucura Răzvan Burleanu și colaboratorii săi.
Răzvan Burleanu, premiat cu 100.000 de euro
Președintele de la Casa Fotbalului va încasa puțin sub 100.000 de euro, în timp ce Radu Vișan, secretarul general al FRF va primi în jur de 70 000 de euro. Apoi, restul banilor va fi împărțit între șefii de departamente și subalternii săi, susține playsport.ro.
O victorie în grupe la EURO 2024 este răsplătită cu 1,5 milioane de euro, în timp ce un egal aduce 750.000 de euro. UEFA plătește pentru calificarea în optimi două milioane de euro, 3,25 milioane pentru atingerea fazei sferturilor de finală, 5 milioane pentru accederea în penultimul act și 7 milioane de euro pentru finalistă. Câștigătoarea Campionatului European va încasa 10 milioane de euro.
Grupa I, preliminarii EURO 2024. Clasament
Preliminarii EURO 2024, Grupa I. Ce meciuri au mai rămas de jucat
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
VIDEO cu rezumatul meciului Israel - România 1-2
Etichete: edi iordanescu , razvan burleanu , romania euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții