Foto Război între ”Generația de Aur” și FRF! Motivul? Emblema de pe tricouri. ”Noi am făcut-o mare, acum nu mai există”
articol scris de Digi Sport29.02.2024, 13:19
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pe data de 18 mai 2024, de la ora 20:30, pe Arena Națională, va avea loc un eveniment cu totul și cu totul special.
”Generația de Aur” va disputa meciul de retragere, iar trupa lui Gică Hagi&co va întâlni adversari de top din fotbalul mondial.
Gică Popescu (56 de ani), unul dintre foștii căpitani ai naționalei României și unul dintre cei implicați acum în organizarea evenimentului de peste aproximativ trei luni, a dezvăluit șicanele pe care le-a întâmpinat din partea reprezentanților FRF.
Galerie Foto
Pentru meciul de retragere, ”Tricolorii” au pregătit exact echipamentul de joc utilizat la World Cup '94. Popescu a spus că a solicitat acordul celor de la FRF ca pe aceste tricouri speciale să poată fi inscripționată emblema de atunci a Federației, dar și numele sponsorilor fără de care acest meci de retragere nu ar fi posibil.
”Eu am făcut un demers către Federația Română de Fotbal și răspunsul a fost scurt. Au spus că sunt de acord să facem o cesiune temporară a emblemei, dorind cei de la FRF să ia legătura cu persoana fizică sau juridică care se ocupă de acest eveniment.
Când am citit primul punct, am spus că e ok. Dar apoi au spus că sunt de acord ca emblema să apară doar pe tricourile de joc, pe care le vor folosi jucătorii și fără sponsori.
Știți că un astfel de eveniment, fără sponsori, nu se poate organiza, e imposibil”, a spus Gică Popescu, la conferința de presă de joi, dedicată acestui eveniment.
- 250 de lei va costa tricoul special dedicat meciului de retragere al ”Generației de Aur”
”Baciul” a mai explicat cum s-a negociat și care a fost decizia finală.
”Au mai spus că nu sunt de acord cu comercializarea tricourilor.
Și atunci am fost nevoiți să renunțăm și să facem acest tricou (n.r. prezentat în galeria foto de mai sus) cu emblema Generației de Aur. Sunt tricouri pe care dorim să le vindem într-un număr uriaș.
Ar fi palma cea mai mare pe care publicul poate să o dea celor care nu ne-au lăsat să folosim emblema pe care noi am făcut-o mare și care nu mai există.
Știți foarte bine că Federația Română de Fotbal și-a schimbat emblema cu care echipa națională joacă pe piept”, a mai spus Popescu.
Gică Popescu este convins că partida de retragere a ”Generației de Aur” va fi un succes și că asistența va fi numeroasă.
”Asta este, nu s-a putut, am fost nevoiți să facem acest lucru.
Sunt convins că nu emblema va fi importantă pentru spectatori, ci faptul că vor avea tricoul pe care noi îl vom îmbrăca ultima data pentru echipa națională”, a concluzionat Popescu.
Etichete: gica popescu , generatia de aur , meci retragere generatia de aur , emblema frf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții