Galerie Foto Primul antrenament al naționalei României, după eșecul cu Spania. La ce au lucrat cel mai mult elevii lui Cosmin Contra
06.09.2019, 15:39SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După meciul România - Spania 1-2, "tricolorii" lui Cosmin Contra au efectuat deja primul antrenament, înainte de meciul cu Malta, de pe Arena Națională. Partida va avea loc duminică, 8 septembrie, ora 19:00 și va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
În timp ce titularii din meciul contra "Furiei Roja" au avut un program special, de refacere, ceilalți jucători convocați au pregătit faza ofensivă pentru duelul de duminică seara.
"Nu avem timp să ne mai gândim prea mult la partida de ieri! Azi, după ora prânzului, jucătorii naționalei au ieșit la antrenament pe terenul 2 al Centrului Național de Fotbal Mogoșoaia. Un pic obosiți după meciul disputat la o oră târzie, tricolorii au trecut peste dezamăgirea eșecului care, cu puțin noroc, putea fi transformat într-o remiză în final și au exersat acțiunile pentru jocul cu Malta de duminică", a fost mesajul postat pe frf.ro.
Galerie Foto
Cosmin Contra, criticat de Gică Popescu
Selecționerul Cosmin Contra a fost pus la zid de către Gică Popescu, după meciul pierdut în fața Spaniei. Fostul internațional îl acuză pe ”Guriță” de lipsă de curaj și susține că tactica aleasă a fost una mult prea defensivă.
Selecționerul a schimbat sistemul de joc și a folosit un 5-3-2, dar în timpul meciului, mijlocașii noștrii au stat mai mult lângă linia de 5 fundași, cei doi atacanți rămânand izolați.
”Ar fi trebuit să avem mai mult curaj și o așezare care să ne permită să facem posesie. Dacă joci cu opt fundași și doi mijlocași, nu poți să ai posesie. Poate Guriță a dorit să închidă spațiile pe flancuri, pentru că fundașii lor laterali urcă foarte mult.
Nu am reușit să le punem probleme cu această așezare defensivă. Le-am lăsat controlul și e normal să-ți pună probleme. Avem jucători de la U21 care ar putea să fie titulari pentru România. Pușcaș, ați văzut, a jucat bine. Ianis, de asemenea, când a intrat, și-a pus amprenta asupra jocului”, a spus Gică Popescu, la Pro X.
Etichete: romania , alexandru chipciu , cosmin contra , ianis hagi , romania malta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții