Foto Primele imagini cu Mircea Lucescu selecționer. ”O legendă de valoare mondială”
articol scris de Digi Sport01.09.2024, 15:04
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mircea Lucescu (79 de ani) va începe oficial munca de selecționer al naționalei României din seara aceasta, când a programat la Mogoșoaia reunirea lotului.
Mircea Lucescu, primele imagini ca selecționer al României
Galerie Foto
Cu câteva ore înainte de întâlnirea cu ”Tricolorii”, reputatul antrenor a realizat un scurt pictorial pentru FRF, iar ipostazele au devenit virale pe social media.
”Primele imagini cu Mircea Lucescu selecționer! 😍 Așteptarea s-a încheiat! Legenda fotbalului românesc, Mircea Lucescu, a revenit la conducerea echipei naționale după 38 de ani!
Sunt momente de emoție și speranță pentru toți suporterii fotbalului românesc!
Haideți să-i urăm mult succes în această nouă aventură!”, este mesajul postat de FRF pe contul de Facebook.
Fanii echipei naționale s-au îngrămădit să posteze mesaje, majoritatea fiind de apreciere la adresa lui ”Il Luce”. Au fost și persoane care nu au privit cu optimism revenirea sa pe banca primei reprezentative, dar, la nivel general, domină optimismul.
”O legendă de valoare mondială, de care suntem mândri. Mult succces, nea Mircea!”, ”Felicitări pentru o carieră de excepție. Multă sănătate și succes deplin”, ”Mult succes! Hai, România!”, ”Cel mai bun antrenor român”, ”Multă inspirație, Maestre. Erai singura soluție”, sunt doar câteva dintre mesajele de apreciere la adresa lui Mircea Lucescu.
”Va merge mult mai rău decât cu Edi”
Există însă și suporteri care nu cred că instalarea lui Lucescu va ajuta naționala României.
”România va merge mult mai rău, decât cu Edy (n.r. - Edi Iordănescu). O să vedeți acest lucru. Sunt acolo unii jucători care efectiv nu au ce să caute acolo”, a postat un fan pesimist.
Dincolo de aceste aspecte, Il Luce se confruntă deja cu primele probleme serioase. Horațiu Moldovan (26 de ani) i-a comunicat că nu vrea să accepte convocarea pentru a rămâne la noul club, Sassuolo, și a lupta pentru un loc de titular.
Deși situația nu e plăcută pentru nimeni, mai ales că Lucescu are parte de ea tocmai la prima acțiune a naționalei de după numirea sa pe bancă, experimentatul antrenor a fost înțelegător.
"Recent transferat de la Atletico Madrid la Sassuolo, Horațiu Moldovan a anunțat staff-ul tehnic că își dorește să rămână la echipa de club pentru a-și câștiga postul de titular.
Selecționerul Mircea Lucescu a înțeles situația portarului român și a decis să îl cheme pentru cele două meciuri din luna septembrie pe Laurențiu Popescu de la Universitatea Craiova", se arată pe site-ul oficial FRF.
- Horațiu Moldovan nu a bifat nici măcar un minut într-un meci oficial la Atletico, de la transferul de la Rapid din iarnă și până recent. La Sassuolo, însă, este așteptat să devină titular.
Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Lituania
Pentru posturile de portari "Il Luce" i-a ales pe Florin Niță (Damac), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) și Ștefan Târnoveanu (FCSB), în timp ce fundașii vor fi Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Cristi Manea (Rapid), Andrei Burcă (Baniyas), Radu Drăgușin (Tottenham), Virgil Ghiță (Cracovia), Iulian Cristea (U Cluj), Nicușor Bancu (Universitea Craiova) și Alexandru Chipciu (U Cluj).
Mijlocașii aleși de noul selecționer sunt Deian Sorescu (Gaziantep), Dennis Man (Parma), Nicolae Stanciu (Damac), Răzvan Marin (Cagliari), Marius Marin (Pisa), Darius Olaru (FCSB), Mihai Lixandru (FCSB), Ianis Hagi (Rangers), Valentin Mihăilă (Parma), Florinel Coman (Al-Gharafa) și Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova).
Atacanții care vor reprezenta România sunt Denis Drăguș (Trabzonspor), George Pușcaș (Bodrum) și Denis Alibec (Farul Constanța).
Programul României în Liga Națiunilor 2024/2025:
- Vineri, 6 septembrie 2024, 21:45: Kosovo – România
- Luni, 9 septembrie 2024, 21:45: România – Lituania
- Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45: Cipru – România
- Marți, 15 octombrie 2024, 21:45: Lituania – România
- Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45: România – Kosovo
- Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45: România – Cipru
Etichete: mircea lucescu , lot romania , mircea lucescu selectioner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții