Exclusiv Prima reacție a FRF după negocierile cu Dan Petrescu pentru preluarea naționalei României! Cum au decurs discuțiile
articol scris de Digi Sport02.12.2021, 20:18
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, este dorit de Federația Română de Fotbal să ocupe postul de selecționer al echipei naționale a României.
Astfel, președintele FRF, Răzvan Burleanu, și Mihai Stoichiță au mers joi la Cluj pentru a discuta cu antrenorul aflat sub contract cu CFR, liderul la zi din Liga 1.
Prima reacție a FRF după negocierile cu Dan Petrescu pentru a prelua banca României! Cum au decurs discuțiile
Mihai Stoichiță a avut o intervenție telefonică la emisiunea Fotbal Club în care a povestit cum a decurs întâlnirea cu Dan Petrescu.
Stoichiță a dezvăluit că nu au cerut un răspuns imediat din partea tehnicianului, dar Dan Petrescu a spus că va oferi un răspuns până la Crăciun.
Astfel, Dan Petrescu urmează să poarte o discuție în acest sens cu Neluțu Varga, patronul ardelenilor, care, însă, ar fi anunțat deja delegația FRF că nu îl va lăsa pe Dan Petrescu să plece.
Totuși, Mihai Stoichiță a anunțat că FRF i-a propus lui Dan Petrescu un contract pe termen lung, pe cel puțin două campanii.
”Să fie clar. Nu am cerut un răspuns imediat. Am cerut voie clubului, patronului Neluțu Varga. Am avut o discuție aseară. Ne-a spus că putem vorbi cu Dan să îi facem o propunere. Acest lucru s-a întâmplat în această dimineață. Urmează ca ei să ia o decizie împreună.
Nu forțăm pe nimeni. Ne facem datoria să discutăm cu cei în măsură să preia echipa națională. Știm că sunt fel de fel de impedimente în a realiza un astfel de contract cum au fost cu Gică, Răzvan și Dan, care e sub contract cu Clujul, dar mi se pare normal să se inițieze o astfel de discuție cu cei care merită să conducă echipa națională. În funcție de dorința fiecăruia și, bineînțeles, după un dialog cu oficialii clubului, sunt bineveniți.
Nu am vorbit astfel de lucruri (n.red. despre salariu). În momentul în care ni se va răspunde ’da, sunt de acord să vin la Federație’, o să vorbească cu președintele pentru negocieri. În niciun caz nu se pune problema despre lucrul gratis la echipa națională, dar aceste lucruri nu îmi aparțin mie, din fericire.
În niciun caz nu va fi un contract pe termen scurt. Va fi pe termen lung, pentru două campanii sau ceva în genul acesta. Sunt detalii care se vor stabili atunci când vom ajunge la o înțelegere cu un candidat.
Dan Petrescu nu este a treia variantă. Când am început discuțiile, era prins în meciul cu Randers. Nu am vrut să intrăm cu bocancii în casa omului‚ ’hai, bă, la echipa națională’. Nu a fost vorba de o ierarhizare. Nu a avut loc niciun contact pentru ca Dan era la treabă pentru Conference League.
Vom discuta mâine la FRF. Strategia va fi făcută în funcție de modul în care va reacționa în continuare Dan. Altfel, va trebui să ne reorientăm spre alte piste”, a declarat Mihai Stoichiță la emisiunea Fotbal Club.
Dan Petrescu, prima reacție după întâlnirea cu Federația
După întâlnirea cu cei din conducerea Federației, Dan Petrescu a oferit o primă reacție și a anunțat că va da răspunsul final după meciul cu FC Argeș, ultimul al CFR-ului din acest an calendaristic, adică după weekend-ul 18/19 decembrie.
”Au venit la Cluj cei de la Federație. Am discutat cu ei, dar le voi da un răspuns după meciul cu FC Argeș, care va închide anul pentru CFR. Înainte trebuie să discut și cu patronul echipei”, a spus Dan Petrescu, potrivit GSP.ro.
Dan Petrescu a mai fost dorit la echipa națională și în 2017, când Cristoph Daum a fost dat afară, însă atunci, când era tot sub contract cu CFR Cluj, nu a ajuns la un acord cu Federația.
Etichete: romania , frf , echipa nationala , dan petrescu , mihai stoichita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții