Exclusiv "Postul pe care e folosit Stanciu nu-l ajută!". Un fost coleg al mijlocașului propune o variantă nouă pentru națională
articol scris de Alex Stanila30.03.2021, 16:13
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
România a acumulat trei puncte din primele două meciuri contând pentru grupa J a preliminariilor CM 2022, cu Macedonia de Nord (3-2) și Germania (0-1), iar acum ne așteaptă duelul cu Armenia, de la Erevan, programat miercuri, de la ora 19:00, în format live text pe digisport.ro.
Nicolae Stanciu (27 de ani) traversa o formă excelentă la Slavia Praga înaintea acțiunii echipei naționale, cu opt goluri în ultimele șase partide, însă sub tricolor nu a reușit să impresioneze în ofensivă.
"Postul pe care e folosit Stanciu nu-l ajută!". Denis Zmeu propune o variantă nouă pentru națională
Mai mulți oameni de fotbal, inclusiv Marius Șumudică, au susținut că fotbalistul Slaviei este folosit într-o poziție prea retrasă, în fața apărării, acesta fiind motivul pentru care nu are aceeași exprimare ca la echipa de club. Denis Zmeu, fost coleg cu Stanciu la FC Vaslui, merge pe aceeași idee și îl propune pe Eric Bicfalvi, mijlocașul lui Ural, pentru postul de mijlocaș defensiv.
"Mă uitam în Europa League când a scos-o pe Rangers. Chiar ziceam, pe vremea lui Hizo, la al treilea lui mandat, era și el cu noi, iar Hizo îl trimitea pe el, pe Papp, după gard să se antreneze. Eu și Sânmărtean îl apreciam foarte mult și ii spuneam 'Nea Vio, dă-i și tu o șansă, că e bun!'. El nu prea le avea cu copiii. Zicea că n-a venit să crească copii. Lovea mingea foarte bine de atunci, era de perspectivă. A venit Augusto Inacio, portughezul, care a crezut foarte mult în el și de acolo a și plecat, se antrena bine, era liniștit, își vedea de treaba lui și uite unde a ajuns. Sper să o țină tot așa, fără accidentări, pentru că România are nevoie de el. E creativ, mobil, dă gol, pasă de gol.
Cred că presiunea e mult mai mare la națională, orice jucător cred că are emoții duble acolo față de echipa de club. Poate și din cauza faptului că vrea să arate foarte mult îi ies mai puține lucruri, dar postul pe care e folosit nu-l ajută. În fața apărării trebuie să faci alte lucruri și nu poți ajunge la finalizare. La echipa de club are mână liberă, se deplasează unde vrea, joacă în spatele vârfului și automat îi ies în evidență calitățile.
Nu cred că România nu are jucători care să joace în fața apărării. Bicfalvi, de exemplu, când a început, a jucat mijlocaș defensiv. Acum, în Rusia, joacă în spatele vârfului, marchează des, dar, după mine, e mai mult mijlocaș defensiv decât mijlocaș ofensiv, pentru că nu are viteza necesară sau driblingul pentru a face diferența. El are forță, pentru că pe asta se bazează campionatul Rusiei, și execuție. Însă nu are explozie la fel ca Stanciu. Eu l-aș retrage pe Bicfalvi și l-aș duce pe Stanciu mai sus. Bicfalvi e un jucător de bază, de el se vorbește extrem de frumos în Rusia și cred că i se dau extrem de puține șanse la națională", a spus Zmeu, pentru digisport.ro.
- Akron Togliatti, locul 16 din liga a doua rusă, este echipa la care activează în prezent preparatorul fizic Denis Zmeu.
- 2011-2013 este perioada în care Zmeu și Stanciu au fost coechipieri la FC Vaslui
- 7 meciuri și un gol a strâns Bicfalvi la echipa națională
Clasamentul grupei J din preliminariile CM 2022
Lotul României pentru meciurile cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia:
- PORTARI: Florin Niță, Florin Iacob, Ionuţ Radu, David Lazar;
- FUNDAȘI: Vasile Mogoș, Ionuț Nedelcearu, Alin Toșca, Vlad Chiricheș, Andrei Burcă, Mario Camora, Ovidiu Popescu, Nicușor Bancu;
- MIJLOCAȘI: Răzvan Marin, Alexandru Crețu, Nicolae Stanciu, Ianis Hagi, Alexandru Maxim, Erik Bicfalvi, Valentin Mihăilă, Dennis Man, Florin Tănase, Florinel Coman, Alexandru Cicâldău;
- ATACANȚI: Claudiu Keșeru, George Pușcaș.
Etichete: nationala , eric bicfalvi , mirel radoi , nicolae stanciu , denis zmeu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții