Planul B. Ce va face FRF după ce Dan Petrescu a refuzat postul de selecționer
articol scris de Digi Sport20.12.2021, 16:30
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Antrenorul campioanei CFR Cluj, Dan Petrescu, a refuzat oferta FRF de a prelua postul de selecționer. Federația trebuie să caute acum un nou candidat.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a explicat în urmă cu câteva zile ce se va întâmpla dacă Dan Petrescu va refuza oferta de a prelua echipa națională. Comisia Tehnică trebuie să propună acum nume noi pentru negocieri:
Planul B. Ce va face FRF după ce Dan Petrescu a refuzat postul de selecționer
"Acestea au fost recomandările Comisiei Tehnice (n.r Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu). Dacă Dan Petrescu nu va deveni selecționerul echipei naționale pe 20 decembrie, atunci vom convoca o nouă ședință de Comisie Tehnică, în care vom avea o altă listă de nume considerate potrivite pentru acest mandat de selecționer.
În următorii doi-trei ani, această generație de jucători ar trebui să atingă vârful de performanță. Noi, ca fotbal, am ars câteva generații.
Cel mai mult contează îndeplinirea unui obiectiv de performanță, trebuie să fim prezenți la următorul turneu final", a spus Burleanu, pe 14 decembrie.
- Naționala României caută un nou selecționer după ce Mirel Rădoi a decis să nu semneze prelungirea contractului, ca urmare a ratării barajului pentru CM 2022 din Qatar.
- Dan Petrescu a câștigat trei titluri consecutive cu CFR Cluj, între 2018 și 2020.
- CFR Cluj este în acest moment lider detașat în Liga 1, cu zece puncte avans față de locul 2, FCSB.
Dan Petrescu rămâne la CFR Cluj. Balaj: "Suntem fericiți"
FRF n-a vrut să achite clauza de reziliere a contractului lui Petrescu.
"În urma discuțiilor purtate azi, atât clubul, cât și Dan Petrescu au decis să continue împreună proiectul început la CFR. Suntem fericiți, e un antrenor în care avem încredere și e un om de cuvânt, așa cum spuneam și în declarațiile anterioare", a spus Cristi Balaj pentru CFR TV.
Adrian Mutu, favorit să devină selecționerul României
Adrian Mutu (42 de ani) este favorit să preia funcția de selecționer al României, după ce negocierile cu Gică Hagi, Răzvan Lucescu și, mai nou, Dan Petrescu au eșuat.
Azi, la ora prânzului, a fost convocată o ședință de urgență la sediul FRF, a cărei temă este stabilirea noului selecționer al României, scrie AS.ro. În cel mai scurt timp urmează să fie anunțat numele celui care va prelua naționala, după ce mandatul lui Mirel Rădoi s-a încheiat.
Ultima echipă pregătită de Adrian Mutu este U Craiova 1948, formație de la care "Briliantul" a plecat pe 4 octombrie. Adrian Mutu a înregistrat, pe banca oltenilor trei victorii, trei remize și șase înfrângeri.
- 7 meciuri a condus Adrian Mutu naționala de tineret a României: 3 victorii, 3 remize și o înfrângere
- FC Voluntari, Al-Wahda II, România U21 și U Craiova 1948 sunt echipele pe care le-a mai pregătit Adrian Mutu
Etichete: romania , frf , echipa nationala , dan petrescu , selectioner , antrenor cfr cluj , federatia romana de fotbal , razvan burleanu , burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții