Pițurcă a răbufnit după umilința României. ”Cine este el, ca să se retragă de la națională?”
articol scris de Digi Sport15.06.2022, 10:59
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Victor Pițurcă (66 de ani), fostul selecționer al României, a răbufnit după umilința României din meciul cu Muntenegru, de marți seară, de pe Stadionul Rapid-Giulești, scor 0-3.
Pițurcă a răbufnit după umilința României. ”Cine este el, ca să se retragă de la națională?”
Galerie Foto
Antrenorul, care este liber de contract, și care nu i-a menajat deloc pe fotbaliștii lui Edi Iordănescu (43 de ani), nu a ratat șansa nici de a-l critica pe Alin Toșca (30 de ani. Fundașul lui Gaziantep s-a retras de curând de la echipa națională.
Pițurcă este ferm convins că decizia fostului jucător de la FCSB este una care nu numai că nu a făcut bine, dar și care ar fi putut fi evitată.
”Ăsta e un exemplu negativ pentru jucătorii tineri! Ce faci? Când pierzi un meci, ne retragem, plecăm?
Toșca. Cine este Toșca, ca să se retragă de la echipa națională? A jucat trei meciuri și se retrage? Poate o fi avut anumite motive. Naționala devine neinteresantă pentru jucători”, a spus Pițurcă, la Pro Arena.
Imaginile umilinței! Ipostaze de pe banca de rezerve a României după ce Muntenegru a marcat golul 3
Imediat după golul trei marcat de Mugosa, în minutul 64, pe banca de rezerve a primei reprezentative era o atmosferă care spune totul despre situația de acum a naționalei.
Florin Constantinovici (54 de ani), unul dintre ”secunzii” lui Edi Iordănescu (43 de ani) stătea cu capul plecat și cu mâna la frunte, în timp ce selecționerul era ”afundat” în scaunul său. Singurul care a mai încercat să mai transmită ceva jucătorilor din teren a fost Jerry Gane (50 de ani), un alt secund de-ai lui Iordănescu jr.
România încheie, astfel, prima acțiune din actuala ediție a Ligii Națiunilor cu trei puncte, după 0-2 și 0-3 cu Muntenegru, 0-1 cu Bosnia și 1-0 cu Finlanda.
În celălalt meci al grupei de marți, Bosnia a câștigat 3-2 cu Finlanda.
Echipa antrenată de Edi Iordănescu este pe ultimul loc al grupei 3 din Liga B a Ligii Națiunilor. Lider e Bosnia, cu opt puncte, pe locul doi se află Muntenegru, cu șapte puncte, în timp ce a treia clasată este Finlanda, care are patru puncte.
Programul României în Grupa 3 din Liga Națiunilor, Liga B
4 iunie 2022
Finlanda – Bosnia și Herțegovina 1-1
Muntenegru – ROMÂNIA 2-0
7 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA 1-0
Finlanda – Muntenegru 2-0
11 iunie 2022
Muntenegru – Bosnia Herțegovina 1-1
ROMÂNIA – Finlanda 1-0.
14 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – Finlanda 3-2
ROMÂNIA – Muntenegru 0-3
23 septembrie 2022
Bosnia și Herțegovina – Muntenegru 21:45
Finlanda – ROMÂNIA 21:45
26 septembrie 2022
Muntenegru – Finlanda 21:45
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 21:45.
VIDEO cu rezumatul partidei România - Muntenegru 0-3
Etichete: victor piturca , edi iordanescu , alin tosca , romania muntenegru 0-3 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții