Foto "Pare că pe Oblemenco au păscut milioane de oi". România, ridiculizată de presa din Suedia
28.03.2018, 13:10La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gazonul de pe noul stadion al Craiovei, Ion Oblemenco, s-a prezentat execrabil la meciul amical al României cu Suedia. Presa scandinavă nu a putut trece cu vederea acest lucru și a tratat, cu ironie, subiectul.
"Datele recente furnizate de Eurostat sunt remarcabile: România este a treia țară din Uniunea Europeană ca număr de oi. Anul trecut, erau 9,8 milioane de oi, iar ieri cineva le-a dat drumul să pasă pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova. Sau cel puțin așa arăta.
Naționala Suediei se aștepta la un meci bun în deplasare, cu vreme frumoasă, de martie, și un adversar care să opună rezistență. În schimb, a ajuns pe o arenă ultramodernă cu iarbă medievală, maci și jandarmi. Am bătut cu toții în retragere", a titrat publicația Aftonbladet.se.
Peste 800 de jandarmi au asigurat paza la meciul care s-a disputat cu peste 20.000 de oameni în tribune.
După meci, suedezul John Guidetti și-a spus și el părerea în legătură cu gazonul de pe arena care a costat peste 60 de milioane de euro și a fost inaugurat în toamna anului 2017:
"A fost teribil de plictisitor, dar a fost la fel pentru ambele echipe. Mingea sare jumătate de metru și te lovește în genunchi, te face să arăți ca un idiot. E trist că asta ne-a stricat meciul", a spus Guidetti, completat de mijlocașul Ken Sema: "Este rău că se întâmplă așa ceva, e de neacceptat pentru un teren de fotbal".
România a învins Suedia cu 1-0, prin golul marcat de rezerva Dorin Rotariu, în minutul 57, la 3 minute după intrarea pe teren. Tricolorii au câștigat ambele meciuri amicale din acest an, după 2-1 în Israel.
Etichete: romania , suedia , craiova , stadion craiova , romania suedia , stadion oblemenco , oblemenco , gazon romania , gazon romania suedia , teren ronmania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții