Ovidiu Popescu: "Diferența dintre mine și jucătorii Germaniei nu este uriașă!" Ce spune despre duelul cu Armenia
articol scris de Digi Sport29.03.2021, 16:23
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ovidiu Popescu (27 de ani) a fost preferatul lui Mirel Rădoi în flancul drept al liniei defensive la partidele contra Macedoniei de Nord (3-2) și Germaniei (0-1). Fotbalistul de la FCSB a vorbit despre diferențele dintre tricolori și jucătorii Mannschaft-ului și a prefațat duelul cu Armenia.
Mijlocaș central de meserie, Ovidiu Popescu a fost reprofilat pe postul de fundaș dreapta, iar randamentul său s-a propulsat la lotul național. Selecționerul Rădoi a mizat pe serviciile sale în ambele jocuri de pe Arena Națională din luna martie, în detrimentul lui Vasile Mogoș.
Ovidiu Popescu: "Diferența dintre mine și jucătorii Germaniei nu este uriașă"
Ovidiu Popescu a dezvăluit cum a simțit din teren forța starurilor Germaniei. Tricolorul nu s-a arătat impresionat, având în vedere că a mai întâlnit jucători de talie mondială, în cupele europene, cu echipa de club.
"Ţinând cont că la Steaua am mai jucat în Europa League, preliminarii de Champions league, am întâlnit adversari puternici şi acolo. În primul an, dacă ţin bine minte, am jucat cu Manchester City, care avea jucători gen Aguero, Yaya Toure, Otamendi, Stones. Am întâlnit adversari puternici.
Îmi doream să văd la ce nivel sunt şi să văd diferenţa dacă este foarte mare între mine şi ei. Eu zic că diferenţa nu este uriaşă, diferenţa este doar că noi românii plecăm de la centrul de copii şi juniori, avem altă mentalitate. Ei au alte principii. Şi aseară cred că am avut posibilitatea să egalăm şi să facem un meci mare", a declarat Ovidiu Popescu pentru FRF TV.
Armenia - România, miercuri, ora 19:00. Ovidiu Popescu: "Normal că avem forța să câștigăm la Erevan"
După înfrângerea cu Germania, România este pe locul patru în grupa J, cu trei puncte, la egalitate cu Macedonia, care are golaveraj superior, și la trei lungimi în spatele Armeniei, care a produs surpriza în această rundă, 2-0 cu Islanda, și selecționatei lui Joachim Low, care au maximum de puncte.
Pentru România urmează meciul cu Armenia, formație care a învins Liechtenstein cu 1-0 și Islanda, 2-0, programat miercuri, de la 19:00. Ovidiu Popescu este încrezător în șansele tricolorilor de a obține toate cele trei puncte din deplasarea de la Erevan.
"Nu pot să promit nimic, nu ştiu ce se poate întâmpla mâine că nu suntem prevăzători. Eu la fiecare meci încerc să dau tot ce am mai bun, să îmi depăşesc limitele. Normal că avem forţă (n.r. să câştigăm la Erevan). Suntem un grup unit şi jucători care jucăm în campionate puternice. Atmosfera este bună", a spus Ovidiu Popescu.
Etichete: romania - germania , armenia - romania , ovidiu popescu , preliminarii cm 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții