Video Exclusiv "Nu sunt maturi, nu trebuie să dai în ei vreodată". Ce a făcut Hagi după înfrângerea naţionalei U19
29.03.2018, 21:53SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Naţionala U19 a României a ratat dramatic calificarea la Campionatul European, primind două goluri în ultimele 10 minute ale partidei decisive cu Ucraina, pe care micii "tricolori" au pierdut-o cu 2-1. Un moment care trebuie gestionat cu atenţie, crede Gică Hagi.
Managerul tehnic al campioanei Viitorul consideră că dezamăgirea eşecului dureros de la Ploieşti trebuie lăsată în urmă cât mai repede. Un sfat pe care l-a dat imediat jucătorilor săi de la club.
"Viaţa e făcută din momente şi decizii. E un moment care a început extraordinar şi care s-a terminat trist. Eu imediat le-am dat mesaj jucătorilor mei şi le-am scris: 'Capul sus, mergem înainte'. Ei nu sunt maturi, nu trebuie să dai în ei vreodată, chiar dacă au greşit.
Ei trebuie să se gândească imediat la viitor. Eu le-am zis băieţilor mei că niciodată nu o să uite acest meci, nici noi nu l-am uitat pe cel din ‘94 (n.r. cu Argentina). Dar ne-am gândit imediat la ziua de mâine", a declarat Hagi, la Digi Sport Special.
Unul dintre elevii lui Hagi a fost starul naţionalei U19 la Turul de Elită. Alexandru Măţan a marcat de trei ori, în victoriile cu Serbia (4-0) şi Suedia (2-1), în timp ce un alt fotbalist al constănţenilor, Tudor Băluţă, a punctat de două ori, în victoriile echipei lui Adrian Boingiu.
Etichete: hagi , gica hagi , echipa nationala , romania u19 , nationala u19 , viitorul , ce u19 , matan , tudor baluta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții