Exclusiv "Nu ne-a dat speranță jocul!" Cosmin Contra, criticat pentru o decizie luată cu Feroe: "Ar fi trebuit să înceapă meciul cu el!"
13.10.2019, 23:54SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Alexandru Mitriță (24 de ani) a fost cel mai bun jucător al României în partida cu Feroe, scor 3-0. Introdus de Cosmin Contra în teren în minutul 69, în locul lui Florinel Coman, Mitriță a reușit un gol și o pasă decisivă pentru Claudiu Keșeru.
Fostul mare arbitru internațional, Ion Crăciunescu, e de părere că selecționerul trebuia să înceapă cu Alexandru Mitriță partida din Feroe. România a înscris toate cele trei goluri după intrarea fostului căpitan al Universității Craiova.
"A intrat Mitriță. Toată lumea a spus că nu are nimic cu Mitriță (n.r. - selecționerul Contra). Până acum s-a discutat că nu putem să aducem jucători dintr-odată și să îi băgăm la echipa națională, că mai trebuie, nu știu ce. Cu Mitriță cum facem?
Îl ținem pe acolo, câteodată nu e bun, alteori da. Îl ținem rezervă. Ar fi trebuit să înceapă meciul cu el. Sută la sută. Jocul s-a schimbat total după ce a intrat Mitriță. A dat un gol, a dat o pasă de gol. Mi se pare că a fost unul dintre jucătorii căruia nu ai ce să îi spui. Aici era de spălat o rușine mare de tot", a spus Ion Crăciunescu la "Fotbal Club".
"Nu ne-a dat speranță jocul lor. Așteptăm și noi să facem un joc complet cu una dintre astea care sunt jos (n.r. - Malta și Feroe). Ba 30 de minute, ba o repriză. Spania e calificată sută la sută. Pe mine mă îngrijorează alte lucruri. Mă îngrijorează o lipsă de inspirație mai ales în meciuri din astea, cu Malta și cu Feroe. Aveam ocazia să producem un fotbal bun", și-a continuat discursul Ion Crăciunescu.
Alexandru Mitriță a recunoscut că a greșit
Ruptura dintre Mitriță și echipa națională s-a produs după meciul din Suedia, pierdut de tricolori cu 1-2. Atunci, Mitriță a fost schimbat la pauză, iar pentru următorul meci cu Feroe nici nu a fost în lot.
"Nu am nimic cu domnul Contra, dacă aveam ceva cu domnul Contra sau el cu mine nu mai eram aici. După meciul cu Suedia, când m-a scos la pauză, nu a fost absolut nimic. A doua zi nu m-am antrenat ok. Nu am avut motivație. Cine nu își dorește la echipa națională meci de meci?! Toată lumea așteaptă să fac diferența cum o fac și la echipa de club. Pentru mine nu este important tricoul (n.r. - dacă vrea numărul 10)", a spus Alexandru Mitriță.
Alexandru Mitriță, în vârstă de 24 de ani, a fost transferat în februarie de la Universitatea Craiova la New York City, pentru 8 milioane de euro. Jucătorul a impresionat imediat la noua sa echipă. În acest sezon, micuțul mijlocaș ofensiv are 31 de meciuri oficiale și 13 goluri marcate.
New York City este lider în Conferința de Est, cu 61 de puncte, la 6 lungimi de ocupanta locului secund, Atlanta United.
24 de ani are Alexandru Mitriță
6.000.000 de euro este valoarea lui Alexandru Mitriță conform Transfermarkt
Preliminarii Euro 2020 | Programul grupei F
- 15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
- 15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
- 18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)
Preliminarii Euro 2020 | Clasamentul grupei F
Etichete: nationala romaniei , ion craciunescu , cosmin contra , alexandru mitrita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții