"Nu am fost angajat să port dialog!" Rădoi, mesaj ferm pentru conducătorii dinamovişti
10.09.2018, 20:42Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Mirel Rădoi a decis să îi cheme la lotul Under 21 pe Robert Moldoveanu și Ricardo Grigore, ambii de la Dinamo, după partida din Portugalia, în condiţiile în care Ionuț Nedelcearu, Andrei Ivan și Dragoș Nedelcu sunt suspendați pentru meciul cu Bosnia-Herțegovina, programat la Ovidiu, marți, 11 septembrie.
Decizia lui Rădoi de a convoca doi jucători de la Dinamo vine pe fondul unor tensiuni cu conducerea formației din Ștefan cel Mare. Cel mai vehement a fost președintele de la Dinamo, Alexandru David, cel care nu s-a ferit să îl ia peste picior pe tehnician, pentru că nu a luat în lot niciun jucător al "câinilor roșii".
"Ne gândim serios să-i plătim lui Mirel Rădoi un consult complet la oftalmologie! Nu se poate să nu convoci pe nimeni de la Dinamo, în condițiile în care practic ai venit la toate meciurile lui Dinamo și ai văzut calitatea tinerilor! Dacă are alte probleme, atunci nu ar trebui să fie acolo. Sângele apă nu se face, asta am înțeles, iar să înlocuim roș-albastrul acum cu alte culori e destul de complicat", spunea Alexandru David, președintele lui Dinamo, după publicarea lotului de la naționala U21.
"Nu am fost angajat să port dialog sau controverse. Indiferent cât de tare sau încet vor ţipa, convocările vor fi făcute pe anumite criterii. Nu am nimic cu Dinamo, jucătorii trebuie să ştie că sunt la naţionala de tineret doar pentru că merită", a declarat Mirel Rădoi înaintea meciului cu Bosnia.
Deşi a debutat cu o victorie imensă pe banca tehnică a naţionalei de tineret, Mirel Rădoi rămâne cu picioarele pe pământ. "Am un singur meci la tineret şi mă gândesc deja să antrenez echipa mare? Nici nu îndrăznesc să visez", a mai spus Rădoi.
Mirel Rădoi a vorbit şi despre partida cu Bosnia, la căpătul căreia România U21 poate face un pas uriaş spre Campionatul European.
"Obiectivul nostru e locul întâi. Bosnia e robustă, dar nu am scos în evidenţă jucătorii lor în analiza meciului. Chiar dacă au atac foarte bun şi jucători de forţă, asta nu înseamnă că vor avea parte de dublaj şi de atenţie specială. Noi avem absenţe, însă am pregătit această dublă luând un lot care să ne asigure că înlocuim jucătorii, dacă va fi cazul. Nu vreau să credem că am făcut ceva foarte măreţ înainte să terminăm. Deocamdată, am învins doar Portugalia, care nu mai pierduse acasă de 20 de meciuri. Turneul final? Pentru mine nu se vede acum aproape deloc, se vede doar meciul de mâine seară", a mai spus Mirel Rădoi.
Ultimele trei jocuri din calificări ale naţionalei U21 a României vor fi pe teren propriu. România este singura echipă neînvinsă în grupa 8 a calificărilor pentru Euro 2019. Pentru a fi siguri de calificare, tricolorii au nevoie de victorii în cele 3 meciuri rămase de disputat, cu Bosnia, Ţara Galilor şi Liechtenstein.
Meciuri rămase de disputat:
ROMÂNIA - Bosnia-Herțegovina, Elveția - Liechtenstein, Țara Galilor - Portugalia (11.09.2018);
Liechtenstein - Portugalia (11.10.2018); ROMÂNIA - Țara Galilor (12.10.2018);
ROMÂNIA - Liechtenstein, Portugalia - Bosnia-Herțegovina, Țara Galilor - Elveția (16.10.2018)
Etichete: dinamo , romania u21 , mirel radoi , radoi dinamo , romania - bosnia , bosnia u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții