Naționala României nu îl ajută pe Stanciu, crede antrenorul Slaviei: ”Asta i-a provocat probleme mari”
articol scris de Digi Sport15.03.2021, 11:47
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jindrich Trpisovsky (45 de ani), antrenorul celor de la Slavia Praga, l-a lăudat pe Nicolae Stanciu după succesul campioanei Cehiei împotriva celor de la Mlada Boleslav, în care a românul a reușit o ”dublă”.
Tehnicianul ceh crede că Stanciu a fost avantajat de faptul că nu a fost chemat de Mirel Rădoi la precedenta acțiune a echipei naționale, din luna noiembrie.
Antrenorul Slaviei: ”Îl ajută foarte mult că nu merge la echipa națională”
„Îl ajută foarte mult că nu merge la echipa națională, că este alături de echipa de club tot timpul. Asta i-a provocat probleme mari, mai ales toamna trecută, când existau acțiuni de durată. Ambele goluri au fost frumoase, este greu de ales care a fost mai bun. Dar nu aș vorbi doar despre el, toți băieții au jucat foarte bine”, a spus Trpisovsky, potrivit isport.blesk.cz.
Pentru echipa lui Stanciu urmează duelul retur cu Rangers, din optimile Europa League, joi, de la ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport şi pe siteul digisport.ro.
Nicolae Stanciu este într-o formă extraordinară: al patrulea meci la rând cu gol marcat
Pentru Stanciu a fost al patrulea meci consecutiv cu gol marcat. Românul are deja 11 goluri și șase pase decisive reușite în acest sezon la Slavia, iar la finalul lunii va fi prezent la naționala României pentru primele meciuri din preliminariile CM 2022.
Slavia Praga are 61 de puncte şi e lider în Cehia, cu 14 peste Sparta Praga, care are două meciuri în minus.
Etichete: nicolae stanciu , slavia praga , jindřich trpišovský
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții