Exclusiv ”Mulțumesc lui Dumnezeu că am plecat de ceva timp din România!”. S-a calificat la EURO și spune cum va fi la meciul cu Elveția
articol scris de Digi Sport20.11.2023, 13:53
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
”Tricolorii” au învins-o pe Israel cu scorul de 2-1 în meciul decisiv pentru calificarea la EURO 2024 și au obținut biletul la turneul european ce va avea loc în Germania.
Astfel, aceștia au reușit să meargă din nou la un turneu european, după ce au absentat la ultima ediție. Chiar dacă au obținut calificarea, ”Tricolorii” nu se relaxează și vor să termine grupa de calificare pe prima poziție.
Marius Marin a criticat mentalitatea fotbalistului român și a lăudat-o pe cea a italienilor
Doar doi jucători ai naționalei au făcut parte din lotul României la ultima participare la EURO, Nicolae Stanciu și Denis Alibec. Marius Marin a debutat în 2021 pentru România, într-o victorie cu Liechtenstein, scor 2-0, iar mijlocașul va juca cu naționala primul său turneu final.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Digi Sport, Marius Marin a spus că ”Tricolorii” nu vor considera meciul cu Elveția drept unul de sărbătoare, iar aceștia vor căuta să obțină un rezultat pozitiv și să obțină calificarea de pe prima poziție, pentru a face parte din a doua urnă valorică la tragerea la sorți pentru EURO 2024.
Marin a părăsit România încă din anul 2016, când a semnat cu Sassuolo. De atunci, românul a jucat numai în campionatul italian, întrucât a mai trecut pe la Catanzaro, iar în prezent este legitimat la AC Pisa. Acesta a lăudat mentalitatea italiană pe care a abordat-o și a criticat relaxarea de care fotbaliștii români dau dovadă în astfel de momente, atunci când se văd ”cu sacii în căruță”.
”Pot să spun că nici astăzi nu mă gândesc la ce am realizat, dar cel mai important este că am adus o bucurie oamenilor de acasă, pentru că de atâția ani își doreau o bucurie de acest fel. Asta e cel mai important, că ne-am făcut familiile și oamenii dragi fericiți.
De la antrenamentul efectuat ieri am văzut că băieții sunt foarte motivați pentru că vrem să ne gândim că este ca un meci de calificare. De asta nu trebuie să greșim, mulțumesc lui Dumnezeu că am plecat de ceva timp din România și am crescut puțin cu mentalitatea italiană. Asta fac mulți jucători români... se relaxează. Am văzut grupul unit și toți își doresc să terminăm pe primul loc.
Trebuie să jucăm pentru lume, pentru că vin atâția oameni la stadion și cred că asta e cel mai important lucru, să terminăm pe primul loc și neînvinși. De abia acum începe greul”, a afirmat Marius Marin.
Clasamentul grupei I din preliminariile EURO 2024
Programul Grupei I din preliminariile EURO 2024
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
VIDEO cu interviul lui Marius Marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții