Răzvan Burleanu și Mircea Lucescu / Foto: @frf.tv

Momentul în care Mircea Lucescu l-a întrerupt pe Răzvan Burleanu la conferința de presă

articol scris de Digi Sport
06.08.2024, 12:39
  • Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1

  • Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1

Președintele FRF, Răzvan Burleanu (40 de ani), și Mircea Lucescu (79 de ani) au susținut o conferință de presă marți, 6 august, în care ”Il Luce” a fost prezentat drept noul selecționer al României.

Mircea Lucescu a semnat un contract valabil timp de două sezoane, iar obiectivul principal este calificarea naționalei la Cupa Mondială din 2026.

Răzvan Burleanu: ”A vrut să-l facă pe Edi Iordănescu să continue la echipa națională” / Mircea Lucescu: ”Și pe Gică Hagi l-am sunat imediat”

Atât Răzvan Burleanu, cât și Mircea Lucescu au răspuns întrebărilor adresate de jurnaliștii prezenți în sală, iar președintele FRF a vrut să scoată în evidență faptul că legendarul antrenor român și-a dorit ca Edi Iordănescu să continue la națională, motiv pentru care l-a sunat pe fostul selecționer și a încercat să-l convingă.

”Liga Națiunilor nu reprezintă un obiectiv intermediar. Ne interesează în primul rând să ne definitivăm lotul și jocul pentru următoarea campanie de calificare. Cu siguranță că ne dorim să ne câștigăm grupa pentru a avea un traseu mai ușor pentru tragerea la sorți din luna decembrie și să ne apropiem mai mult, dacă vom fi în această situație, de barajul din martie 2026. Cam asta e situația.

Astăzi e un moment de bucurie. Domnul Lucescu înțelege foarte bine acest context în care ne aflăm. A înțeles din prima responsabilitatea majoră pentru echipa națională, care trebuie să ne caracterizeze pe toți care lucrăm în fotbal. Domnul Lucescu a dat dovadă de altruism, pentru că a vrut să-l facă pe Edi Iordănescu să continue la echipa națională”, a declarat Răzvan Burleanu.

Imediat după, ”Il Luce” a intervenit și a dezvăluit că l-a contactat și pe Gică Hagi după ce a văzut că ”Regele” a refuzat postul de selecționer.

”Și pe Gică Hagi l-am sunat imediat. L-am întrebat de ce a făcut asta, din moment ce și-a sacrificat o perioadă foarte bună din viață pentru echipa națională. Îl știu, l-am avut jucător, și știu cum trăia jocurile la echipa națională. Eu nu am fost laș! Am fost rugat să vin pentru că nu se găsește o soluție viabilă în acest moment și puteam foarte ușor să spun nu. Nu aveam nevoie de nimic, de imagine, de carieră, de bani! Aveam nevoie de un singur lucru, față de mine însumi. Nu puteam să spun 'nu' echipei naționale”, a afirmat Mircea Lucescu.

  • Mircea Lucescu va avea un salariu de 27.000 de euro pe lună, adică atât cât ar fi primit orice selecționer al României. Un venit mic pentru un antrenor care a câștigat și 300.000 de euro pe lună pe vremea când antrena pe Șahtior, echipă pentru care a cucerit 22 de trofee!

Etichete: romania , mircea lucescu , razvan burleanu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Date noi: 17 persoane din cursa Swiss Air de pe ruta București-Zurich au avut nevoie de îngrijiri. Ce s-a întâmplat la bord

17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni, și care a fost nevoit să aterizeze în orașul austriac Graz, au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit unui anunț al companiei aviatice.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Anunț de impact în lumea boxului, a doua zi după ce Oleksandr Usyk l-a învins a doua oară pe Tyson Fury

Italienii anunță prima mutare a lui Dan Șucu: un fost jucător de la FCSB

Exclusiv Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari

Exclusiv Reacția lui Ilie Dumitrescu după dansul lui Marius Șumudică de la finalul derby-ului Dinamo - Rapid. Nu s-a mai abținut

FCSB, pe locul 2 la final de an! De ce nu e deasupra lui 'U' Cluj, deși are avantaj la "directe"

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

E gata! Gigi Becali a anunțat PLECĂRILE de la FCSB!

Siyabonga Ngezana, mesaj clar în presa din Africa de Sud: ”Asta pot să le spun criticilor mei”

Foto Cristiano Ronaldo a sfidat vremea, chiar în ajunul Crăciunului! Postarea din Laponia care a devenit virală

Probleme pentru Radu Drăgușin? Tottenham a început negocierile

Citeşte şi

Mircea Lucescu s-a răzgândit înaintea startului preliminariilor pentru CM 2026

Noutate în fotbalul românesc: Federația a făcut anunțul

PEROZHeidi Klum, mândră de fiicele ei. Pe Leni o știe toată lumea, dar cum arată Lou la 15 ani. A atras toate privirile pe pârtia de schi

FILM NOWAre 43 de ani și doi copii, dar e într-o formă de invidiat. Natalie Portman, răvășitoare în costum de baie, în St. Barts, după divorț

Primul jucător care pleacă de la CFR Cluj. Surpriza e totală! Dan Petrescu a luat decizia citeşte ştirea pe Prosport.ro

Lovitură senzațională dată de Sabrina Ionescu! A semnat un acord "fără precedent" în istoria sportului citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum au reacționat fanii când au văzut-o pe Iuliana Beregoi în rochie de mireasă. Artista a împlinit de curând 20 de ani: „Te măriți?”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum au reacționat fanii când au văzut-o pe Iuliana Beregoi în rochie de mireasă. Artista a împlinit de curând 20 de ani: „Te măriți?”

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”