Video Exclusiv Mirel Rădoi, criticat de Dorinel Munteanu. “A lipsit disciplina la echipa națională“
articol scris de Digi Sport09.01.2022, 19:35
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Contractul lui Mirel Rădoi (40 de ani) cu echipa națională s-a încheiat la 30 noiembrie 2021, iar selecționerul a decis să plece, deși Federația Română de Fotbal a dorit prelungirea înțelegerii.
Mirel Rădoi, acuzat că a încercat să facă "lucruri extraordinare" la echipa națională
Naționala României nu a reușit să obțină calificarea în play-off-ul pentru Cupa Mondială din 2022, dar președintele FRF, Răzvan Burleanu, s-a declarat mulțumit de mandatul lui Mirel Rădoi.
Dorinel Munteanu (53 de ani), liderul selecțiilor la echipa națională (134), l-a criticat pe Mirel Rădoi pentru lipsa de disciplină în cadrul lotului.
Totodată, fostul mijlocaș a subliniat că Rădoi a încercat o strategie nepotrivită, având în vedere profilul jucătorilor echipei naționale.
Dorinel Munteanu este încrezător că Ladislau Boloni (68 de ani) poate califica România la EURO 2024.
"Ultimii selecționeri au venit mai mult cu proiectele personale, de a face lucruri extraordinare, într-un timp foarte scurt, și n-au reușit. Loți are experiență și se gândește la prezent. La echipa națională nu cred că se poate vorbi despre proiect pe termen mediu-lung, avem nevoie de rezultate și de o calificare.
Să nu credeți că Loți Boloni n-a urmărit rezultatele echipei naționale. El are tot timpul la dispoziție să primească informații, are nevoie de doi-trei oameni în jurul lui, antrenori secunzi, scouteri. Este un antrenor riguros, o știm cu toții. Nu cred că le va fi ușor jucătorilor. Dar fără disciplină nu poți să faci nimic și cred că asta a lipsit echipei naționale", a spus Dorinel Munteanu, în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal.
Mirel Rădoi, 20 de meciuri pe banca echipei naționale
Mirel Rădoi și-a început mandatul în septembrie 2020, cu o remiză cu Irlanda de Nord, 1-1, în Liga Națiunilor, și l-a încheiat pe 14 noiembrie, cu 2-0 în Liechtenstein.
Cu Mirel Rădoi selecționer, România a avut 19 meciuri jucate și unul cu Norvegia, câștigat la masa verde. Per total, prima reprezentativă a înregistrat opt victorii, patru remize și opt înfrângeri.
Etichete: romania , dorinel munteanu , echipa nationala , selectioner , ladislau boloni , mirel radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții