Video Mircea Lucescu știe ce jucător putea schimba fața României: "Ne lipsește ăla mic"
articol scris de Digi Sport10.10.2021, 12:15
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
România a pierdut dramatic în Germania, scor 2-1, iar luni se va duela cu Armenia într-un meci crucial din preliminariile CM 2022 din Qatar.
Antrenorul lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, a spus că România merita să obțină un egal la Hamburg. "Il Luce" este de părere că naționala lui Mirel Rădoi ar fi arătat mult mai bine dacă FRF ar fi reușit să-l naturalizeze pe Karim Adeyemi, atacantul de la FC Salzburg care are mamă româncă și tată nigerian:
"Golul a fost frumos, dar nu e de ajuns. La 1-0 am mai avut o situație bună, au lipsit câțiva cm ca să facem 2-0, era altceva atunci. Echipa s-a organizat bine, eu am înfruntat Bayern, știu ce forță de joc au nemții. A fost o scăpare la acel corner și Muller a marcat, dar altfel cred că echipa merita un egal.
Poate ne lipsește ăla mic, nigerianul român. Dacă eram mai rapizi poate îl aveam în echipa noastră. Cu Armenia va fi care pe care. Va fi greu, dar sunt convins că vom lua cele trei puncte. E frumos că se joacă pe Ghencea. E bine că astfel de stadioane intră în circuitul sportiv, s-au făcut eforturi mari ca să fie construite, nu trebuie să stea în carantină", a spus Mircea Lucescu, înainte de plecarea spre Ucraina.
Cum ar putea arăta primul 11 al României în meciul decisiv cu Armenia
- Iată cum ar putea arăta primul 11 al României în meciul de luni: Niță - Manea, Chiricheș, Rus, Bancu - Stanciu, Nedelcu, Cicâldău - Hagi, Keșeru, Mihăilă.
Ionuț Chirilă a comentat formula probabilă în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal: "Este o echipă destul de echilibrată. Rămân la o singură părere, Bancu nu este fundaș lateral. Există jucători de bandă și jucători cu structură de zonă centrală.
Dacă pe Beleodedici sau pe Gică Popescu i-ar fi pus cineva să joace fundaș dreapta, nu cred că jucau nici în Liga 2. L-am văzut pe Bancu la Craiova, caută pasa, l-am văzut de multe ori cum dă pase inteligente. Pe el îl trage jocul la construcție. Orice jucător care are explozie îl pune în dificultate în dueluri unu-contra-unu", a spus antrenorul de la Academica Clinceni.
VIDEO Ionuț Chirilă, despre România - Armenia
Clasamentul grupei României din preliminariile CM 2022
Preliminarii CM 2022. Partide rămase de disputat din Grupa J:
- 11 octombrie 2021: ROMÂNIA – Armenia, Islanda – Liechtenstein, Macedonia de Nord – Germania (21:45)
- 11 noiembrie 2021: Armenia – Macedonia de Nord (19:00), ROMÂNIA – Islanda, Germania – Liechtenstein (21:45)
- 14 noiembrie 2021: Liechtenstein – ROMÂNIA, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda (19:00)
VIDEO Rezumatul meciului Germania - România 2-1
Etichete: romania , mircea lucescu , germania romania , romania in preliminariile cm 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții