Exclusiv Mircea Lucescu nu a stat pe gânduri: ”Nu are de ce să vină”
articol scris de Digi Sport16.11.2024, 07:51
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Daniel Pancu (47 de ani), selecționerul României U21, a vrut să asiste la antrenamentele lui Mircea Lucescu (79 de ani) de la prima reprezentativă.
Mircea Lucescu i-a spus NU lui Daniel Pancu: ”Le știe pe toate”
În momentul în care Daniel Pancu a întrebat dacă poate asista la ședințele de pregătire ale lui Mircea Lucescu, selecționerul primei reprezentative i-a transmis acestuia că nu are rost, întrucât ”Pancone” ar ști deja modul în care acesta ar pregăti jocurile, de pe vremea când îi era antrenor.
”Când a fost discuția să merg și eu la câteva antrenamente săptămâna asta, nea Mircea, că eram cu el și nea Mihai Stoichiță în birou, exact așa s-a exprimat.
A spus: 'Nu are de ce să vină. Normal că e cea mai mare plăcere, dar le știe pe toate'. Lucrând patru ani, am învățat o groază de lucruri.
La stil suntem asemănători. Era normal să mă influențeze. Lasă urme”, a spus Daniel Pancu, la Digi Sport Special.
Daniel Pancu este calificat cu România U21 la EURO 2025
Naționala de fotbal a României U21 s-a calificat la EURO, turneu final ce va avea loc în Slovacia, în vara anului 2025.
Selecționerul Daniel Pancu a fost suspendat pentru două etape de către UEFA, în urma eliminării din meciul decisiv cu naționala similară din Elveția.
Tehnicianul speră ca selecționata României să treacă de grupe, iar apoi să ajungă la performanța din 2019 și anume în semifinalele competiției.
"Primul obiectiv e să ieșim din grupă și după să atingem din nou performanța din 2019, adică măcar semifinale. Pe vremuri însemna ceva, dar acum e cu totul altceva, sunt două meciuri în plus.
Obiectivul minim e ieșirea din grupă, dar ce ne dorim e altceva. Orice e greu în fotbal, dar e posibil și de asta e frumos. O să fie cam lungă așteptarea asta, o să fiu din nou pe bancă în luna martie când avem două amicale.
Unul cu Portugalia e luat sigur, doar să nu cădem cu ei în grupă, mi-aș dori încă un adversar de același calibru.", a declarat Daniel Pancu, conform Fanatik.
Etichete: frf , mircea lucescu , daniel pancu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții