Mircea Lucescu: ''Invidia va face ca mulți jucători să-și dorească să facă parte din acest lot''
articol scris de Digi Sport21.11.2023, 14:21
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În urma victoriei 2-1 cu Israel, România s-a calificat la EURO 2024 după ce a absentat la ultima ediție.
Astfel, ”Tricolorii” au trecut peste criticile din ultimii ani cauzate de eșecurile naționalei, iar atmosfera din cadrul naționalei este una foarte bună.
Mircea Lucescu crede că jucătorii se vor lupta ca să obțină convocări la echipa națională
Jucătorii convocați de Edi Iordănescu în această campanie de calificare au reușit să o mențină pe România neînvinsă, iar aceștia au primit laudele cuvinte după victoria decisivă cu Israel și implicit calificarea la turneul final ce va avea loc în Germania în vara anului viitor.
Astfel, pe un fond de reacții pozitive, jucătorii au căpătat o altă atitudine și o doză de încredere, iar acest lucru s-a văzut și în evoluțiile lor, când au reușit, de exemplu, să revină de la 0-2 cu Elveția.
Sosit înapoi în țară, Mircea Lucescu a vorbit despre situația de la naționala României și este convins că această calificare va atrage o dorință și mai mare în rândul jucătorilor de a avea performanțe pentru a primi convocarea la echipa națională.
”Nu știu ce o să facă naționala dar cu siguranță s-a consolidat un nucleu favorabil performanței și asta va aduce după sine o întrecere a tuturor de a face parte din această echipă națională. Fotbaliștii au nevoie de suporteri, atmosferă, aplauze. Va fi o competiție care pleacă de la dorința de a fi acolo. Până la urmă putem spune că și invidia va face ca mulți jucători să-și dorească să facă parte din acest lot.
A trecut perioada în care jucătorii nu prea acceptau să vină din teama criticilor. Tot ceea ce s-a făcut în această perioadă este și meritul presei sportive, televiziunii, care a creat o presiune extraordinară asupra celor care luau decizii, iar asta cred eu că a fost favorabil. Nu se construiește doar pe un fond de laude”, a declarat Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu a spus că România trebuie să continue pe fondul rezultatelor bune
Naționala României este învinsă în această campanie de calificare, după ce a obținut cinci victorii și patru rezultate de egalitate. ”Tricolorii” vor disputa în această seară partida decisivă cu Elveția pentru a decide naționala care va termina grupa de pe prima poziție și va face parte din urna a doua la tragerea la sorți ce va avea loc pe 2 decembrie.
- Partida România - Elveția, din ultima etapă a preliminariilor EURO 2024, va putea fi urmărită de la ora 21:45, în format LIVE TEXT pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport. De la 01:15, meciul va fi transmis în premieră pe Digi Sport 1.
Întors în țară, Mircea Lucescu a vorbit despre calificarea României, iar ”Il Luce” a declarat că această reușită a naționalei trebuie să fie continuată de un alt rezultat de asemenea calibru.
”Desigur, această performanță obligă și responsabilizează foarte tare și federația și antrenorii echipelor naționale, pentru că ea trebuie să fie urmată de alt succes. Dacă nu, se consideră că a fost întâmplător. Întotdeauna, o victorie este importantă dacă aduce altă victorie. Dacă nu, este întâmplătoare”, a declarat Mircea Lucescu.
Etichete: romania , mircea lucescu , echipa nationala , euro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții