Exclusiv Mircea Lucescu a spus despre Burleanu că e ”foarte bun administrator” și Prunea a izbucnit în râs. Ce gest a făcut
articol scris de Digi Sport07.08.2024, 14:31
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mircea Lucescu (79 de ani) a susținut marți, 6 august 2024, o conferință de presă maraton după ce a fost instalat oficial drept noul selecționer al României.
Mircea Lucescu l-a lăudat pe Răzvan Burleanu: ”Foarte bun organizator și administrator”
Chestionat cum de a acceptat să lucreze cu actuala administrație de la Casa Fotbalului, pe care a criticat-o în trecut, ”Il Luce” a replicat că dragostea sa pentru fotbal și echipa națională au rămas intacte.
În plus, selecționerul l-a lăudat pe Burleanu, despre care a spus că este un ”bun organizator și administrator”.
”Nu s-a schimbat nimic. Dragostea mea pentru fotbal este aceeași. Dragostea mea pentru echipa națională e aceeași. Un om care a pus pe umerii lui tricoul echipei naționale nu uită toată viața și întotdeauna ar vrea să se întoarcă la nivelul ăla.
Deci din punctul ăsta de vedere, sunt interesat de echipa națională și ceea ce avem de făcut în continuare.
Am urmărit de la distanță ce s-a întâmplat în fotbalul românesc în ultimii ani, am văzut că președintele Federației și-a făcut treaba bine în privința organizării și structurii fotbalului românesc la nivel de copii și juniori. Niciun caz nu puteam refuza.
Este un foarte bun organizator și administrator”, a spus, printre multe altele, Lucescu.
Prunea: ”Dacă nici el nu știe.....”
Florin Prunea l-a auzit pe Lucescu, mai ales pe final, și s-a amuzat.
”Finalul lui nea Mircea.... A luat-o așa (n.r - face semn din mână că Il Luce a driblat).
Dacă nici el nu știe, nu mai știe nimeni”, a spus Prunea, prezent în studioul emisiunii Liga DigiSport.
VIDEO cu declarația lui Mircea Lucescu care l-a amuzat pe Florin Prunea
VIDEO cu întreaga conferință de presă a lui Mircea Lucescu
Etichete: mircea lucescu , florin prunea , razvan burleanu , mircea lucescu selectioner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții