Video Exclusiv Mihai Stoichiță dezvăluie de ce a fost convocat Enes Sali la națională, la doar 15 ani
articol scris de Digi Sport10.11.2021, 08:07
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Enes Sali este ”tricolorul mic” de la echipa mare - puștiul de 15 ani a fost primit cu brațele deschise la naționala României.
Asta deși mijlocașul Farului nu este titular la formația pregătită de Gheorghe Hagi, acolo unde a devenit cel mai tânăr marcator din Liga 1.
Oficialii federației sunt însă siguri că jucătorul cu origini canadiene și turce reprezintă un mare talent, iar directorul tehnic, Mihai Stoichiță, este cel care l-a remarcat de mai mult timp.
”Este un interes național, deși este cam pompos termenul. Este un interes să ne păstrăm jucătorii.
Eu l-am văzut la primul lui trial cu juniori U15, atunci am zis: Luați-l la o grupă mai mare, a ajuns la Under 17.
Trebuie să-l păstrăm, să-l cultivăm, Hagi îl crește excepțional. E spectaculos copilul, am văzut 4 meciuri de pregătire, m-am dus să-l văd pe Gică Hagi, a jucat contra unor echipe de seniori.Excepțional copilul!”, a declarat Mihai Stoichiță la emisiunea Liga Digisport.
Enes Sali a dezvăluit cum a primit convocarea la națională, la 15 ani
Enes Sali a dezvăluit și ce l-a sfătuit Gheorghe Hagi să facă în momentul în care va ajunge la lotul național.
”Am primit un mesaj. Nu știam cum să mai reacționez, era ceva șocant pentru mine, nu știam cum să reacționez. După 10 minute am realizat și am fost foarte bucuros. Va fi un sentiment plăcut, e un vis pentru mine.
Domnul Hagi mi-a spus să dau cât mai mult din mine, să am încredere și să merg acolo cu capul sus. Nu știu cum mă voi simți în vestiar, dar sper să mă acomodez repede și să mă înțeleg bine cu băieții. E alegerea 100%, joc pentru România”, a declarat Enes Sali.
Enes Sali, cel mai tânăr marcator din istoria Ligii 1
Enes Sali, jucătorul Farului Constanța, poate deveni cel mai tânăr debutant din istoria echipei naționale.
Cristi Manea deține recordul, după ce a debutat la 16 ani și 10 luni, în 2014, în meciul amical România – Albania, scor 1-0.
Topul celor mai tineri debutanți la echipa națională este completat de: Grațian Sepi – 17 ani și 3 luni (1928), Ilie Balaci – 17 ani și 6 luni (1974), Nicolae Kovacs – 17 ani și 8 luni (1929).
Enes Sali s-a remarcat în acest an în Liga 1. Este al 51-lea jucător crescut la Academia Gheorghe Hagi care este debutat în Liga 1.
Etichete: mihai stoichita , enes sali , enes sali farul , enes sali romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții