Exclusiv Mihai Rotaru, ultras la Koln: ”Am avut trei ocazii mari. Dacă marcam, nu pierdeam”. Ce a spus de Bancu
articol scris de Digi Sport23.06.2024, 01:04
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova, susține naționala României de la fața locului.
Omul de afaceri a fost în tribune la meciul cu Belgia, scor 0-2.
Mihai Rotaru: ”Trebuie să fim realiști. Nu Belgia era obiectivul nostru”
Galerie Foto
După ce a fost pe Fussball Arena, la 3-0 cu Ucraina, finanțatorul grupării din Bănie, ca un adevărat ultras, le-a ținut pumnii ”Tricolorilor” și la Koln.
”Acum, trebuie să fim realiști. Să nu uităm că la începutul campaniei pentru EURO 2024 ne făcusem planuri să luăm un punct cu Ucraina și să câștigăm cu Slovacia.
Nu Belgia era obiectivul. Băieții au demonstrat și au arătat că și-au dorit și acum să marcheze, să obțină puncte”, a spus Rotaru, la final, într-un interviu acordat lui Dan Filoti, unul dintre trimișii Digi România la turneul final.
Rotaru mai susține că, totuși, România putea obține măcar un punct din acest meci.
”A fost o a doua repriză mult mai bine ca prima. Am început foarte prost. Apoi, am avut trei ocazii mari. Poate că dacă marcam, luam un punct”, a mai spus Rotaru.
”Craiova e singura echipă din România cu doi titulari la EURO”
Legat de evoluția lui Bancu, despre care Marica a spus că a fost inexistent în primele 30 de minute, Rotaru a replicat.
”Bancu e Bancu, e căpitanul nostru. Până la urmă, suntem singura echipă din SuperLiga cu doi jucători titulari la EURO, Bancu și Anzor (n.r. - Anzor Mekvabishvili). Și dacă era și Screciu, atunci aveam trei.
Urmează meciul cu Slovacia. Sper la un egal care să ne ducă mai departe”, a mai spus Rotaru, la Digi Sport.
Etichete: romania belgia , mihai rotaru , nicusor bancu , rotaru bancu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții