"Mezinul" Puşcaş, cu picioarele pe pământ: "Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, avem meciuri mult mai grele"
27.03.2019, 00:22SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
România - Insulele Feroe 4-1 | George Puşcaş a stabilit scorul final în prima victorie obţinută de naţionala României în Grupa F a preliminariilor Euro 2020. A fost al doilea gol marcat de atacantul lui Palermo pentru echipa mare a "tricolorilor", după cel înscris contra Lituaniei, în Liga Naţiunilor.
"A fost bine, suntem fericiţi că după eşecul cu Suedia am luat cele 3 puncte. Asta e cel mai important. E un scor bun, 4-1, dar nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece pentru că avem meciuri mult mai grele decât acesta.
E o mândrie să joc pentru România, pentru milioanele de oameni care ne urmăresc. Sper la o calificare la Euro", a spus Puşcaş, la ProTV.
Rezultatul României este cu atât mai important, în condiţiile în care principalele adversare în lupta pentru locul 2, Norvegia şi Suedia, au remizat la Oslo, scor 3-3, într-un final nebun.
"Bine că s-a terminat egal, dar noi trebuie să ne gândim la drumul nostru. E important să venim cu victorie din Norvegia", a precizat atacantul de 22 de ani.
Puşcaş a fost titular în ambele meciuri ale României în această campanie de calificare şi e convins că şi colegii săi de la naţionala U21 pot face pasul la prima reprezentativă. De altfel, Răzvan Marin, Tudor Băluţă şi Ianis Hagi au impresinat în aceste jocuri.
"Avem o generaţie frumoasă la U21, mă bucur că am evoluat şi am ajuns la echipa mare. Am fost titular în ambele meciuri, mi-am dorit mult asta şi sunt bucuros că am avut această ocazie", a conchis Puşcaş.
Etichete: george puscas , preliminarii euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții