Video Mesajul lui Cosmin Contra adresat celor 30.000 de copii care vor veni la meciul cu Norvegia
11.10.2019, 14:17SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Oficialii Federației Române de Fotbal au anunțat, vineri la prânz, că în tribunele Arenei Naționale, la meciul cu Norvegia, de marți, 15 octombrie, de la ora 21:45, vor fi peste 30.000 de copii și însoțitori, un record la nivel european.
Informația a ajuns foarte rapid și la urechile lui Cosmin Contra, care s-a declarat extrem de impresionat de această implicare a părinților, dar și a copiilor de a fi alături de prima reprezentativă la un meci care, teoretic, se va derula cu porțile închise. UEFA a fost însă de acord cu această ”portiță”, ca la meci să poată asista doar copiii cu vârste de până la 14 ani, însoțiți de un profesor la un grup de 10.
Cosmin Contra, impresionat: ”Asta ne face și mai responsabili!”
Direct din Torshavn, acolo unde pregătește meciul cu Insulele Feroe, de mâine, sâmbătă, 12 octombrie, ora 19:00, selecționerul și-a făcut timp și pentru a înregistra un mesaj video dedicat tuturor celor care vor fi prezenți marți la duelul cu norvegienii.
”Vreau să le mulțumesc tuturor copiilor care s-au înscris în campania realizată de Federația Română de Fotbal pentru a ne susține la meciul cu Norvegia. Suntem impresionați de numărul imens de spectatori care va veni la stadion.
Acest lucru ne face și mai responsabili pentru a vă face fericiți după acest meci. Hai România!”, a spus Cosmin Contra în scurtul clip postat de către cei de la FRF pe contul de facebook.
https://www.facebook.com/NationalaRomanieiOfficial/videos/1112307928963408/
Etichete: cosmin contra , copii romania norvegia , mesaj contra video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții