Video Exclusiv Ianis Hagi nu se teme, înainte de EURO 2024: "Mergem să ne luptăm cu orice echipă de la egal la egal"
articol scris de Digi Sport05.02.2024, 16:36
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
România și-a aflat adversarele din grupele EURO 2024. Elevii lui Edi Iordănescu au fost repartizați în grupa E, alături de Belgia, Slovacia și una dintre Israel, Bosnia & Herțegovina, Ucraina și Islanda (n.r. care se va stabili în urma barajului din martie).
Ianis Hagi visează la ieșirea din grupe la EURO 2024
Ianis Hagi (25 de ani) a fost unul dintre fotbaliștii care au pus umărul la calificarea României la primul turneu final după 8 ani de pauză. Acum, mijlocașul celor de la Alaves speră să fie prezent la turneul final din Germania, iar până atunci a dezvăluit care este principalul obiectiv al trupei lui Edi Iordănescu,
"Obiectivul nostru este să ieșim din grupe. Nu ne aruncăm acum la obiective mărețe, chiar dacă încrederea în grup și între noi este una imensă. Curajul, la fel, îl avem foarte, foarte mare.
Mergem acolo să ne luptăm de la egal la egal cu orice echipă. Realist este să ieșim din grupe, pentru că putem. Ținem mereu legătura, avem grupul nostru de jucători", a spus Ianis Hagi, în exclusivitate pentru Digi Sport.
VIDEO cu declarațiile lui Ianis Hagi
Programul României la EURO 2024
"Tricolorii" vor debuta, astfel, la turneul final împotriva echipei din urna a patra, în acest moment necunoscută. Meciul va avea loc pe 17 iunie, la Munchen, de la 16:00 (ora României).
Apoi, pe 22 iunie, de la 22:00, România va înfrunta Belgia, la Koln, pentru ca pe 26 iunie, de la 19:00, să dispute ultimul meci din faza grupelor împotriva Slovaciei, la Frankfurt.
Grupele de la EURO 2024
Grupa A
- Germania
- Scoția
- Ungaria
- Elveția
Grupa B
- Spania
- Croația
- Italia
- Albania
Grupa C
- Slovenia
- Danemarca
- Serbia
- Anglia
Grupa D
- Câștigătoare play-off A
- Olanda
- Austria
- Franța
Grupa E
- Belgia
- Slovacia
- România
- Câștigătoarea play-off-ului B, unde sunt meciurile: Israel - Islanda și Bosnia - Ucraina
Grupa F
- Turcia
- Câștigătoare play-off C
- Portugalia
- Cehia
Etichete: romania , echipa nationala , ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții