Marius Marin, OUT din primul 11? Propunerea făcută lui Mircea Lucescu: ”Un jucător cu calitate!”
articol scris de Digi Sport21.11.2024, 17:37
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Marius Marin (26 de ani) a devenit titular de drept la echipa națională pe poziția de mijlocaș defensiv.
Fotbalistul celor de la Pisa a adunat 27 de selecții sub ”Tricolor”, iar la EURO 2024 a fost de neclintit pentru Edi Iordănescu, care introdus de la început în toate partidele.
Situația nu s-a schimbat nici după ce Mircea Lucescu a venit la cârmă. Marius Marin a început ca titular toate cele șase confruntări din Liga Națiunilor.
Sorin Cârțu crede că Vladimir Screciu i-ar putea lua locul lui Marius Marin la echipa națională
Noul președinte de onoare al Universității Craiova, Sorin Cârțu, crede că situația de la echipa națională a lui Marius Marin se poate schimba. Mai exact, ”Sorinaccio” consideră că Vladimir Screciu, fotbalist legitimat la echipa din Bănie, are calitățile necesare de a se impune în locul fotbalistului de la Pisa, motiv pentru care ar putea deveni titular sub comanda lui Mircea Lucescu.
”Cred că la anul Screciu își va face loc în primul 11. L-aș vedea jucând și într-o situație de fundaș central pe meciuri cu o tentă de adversitate mai mare. Poate să joace și mijlocaș defensiv, când ai un meci important și cu adversari foarte periculoși, care sunt caracterizați prin jocul ofensiv.
Atunci poate să formeze acel triunghi cu fundașii centrali și să îți dea o siguranță pe axul central. El, din punctul meu de vedere, ca mijlocaș central are niște probleme când trebuie să apeleze la mingi mai specifice. Poate să prindă echipa națională, e un jucător cu calitate. Ar putea să joace în locul lui Marius Marin”, a declarat Sorin Cârțu, conform fanatik.
- 2,3 milioane de euro este cota de piață a lui Vladimir Screciu, conform transfermarkt.
- patru selecții la națională are mijlocașul defensiv de 24 de ani.
VIDEO rezumat România - Kosovo (abandonat):
VIDEO rezumat România - Cipru 4-1:
Mircea Lucescu: "Când ajungi la națională, nu trebuie să mai dai tricoul jos de pe tine"
"Jucătorii care vin la echipa națională trebuie să se adapteze. Nu fac experimente la echipa națională. Ceilalți care își doresc să vin la echipa națională, trebuie să demonstreze la echipele de club.
Atunci când vine momentul să poate tricoul, să nu-l mai dea jos, să plece cu el acasă și să doarmă cu el. Am la dispoziție două antrenamente. Totul este pe raportul mental.", a fost mesajul transmis de Mircea Lucescu, la conferința de presă premergătoare partidei cu Kosovo.
Etichete: romania , mircea lucescu , marius marin , vladimir screciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții