Video Exclusiv Marcel Răducanu, reacție dură în ”disputa” Hagi - Iordănescu: ”Oameni buni, ce să facă el?”
articol scris de Digi Sport30.03.2023, 09:58
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
România a început cu dreptul campania de calificare la EURO 2024. ”Tricolorii” au obținut șase puncte din meciurile cu Andorra (scor 2-0) și cu Belarus (scor 2-1).
Următoarele meciuri ale primei reprezentative sunt programate în luna iunie (cu Kosovo - 16 iunie și cu Elveția - 19 iunie)
Marcel Răducanu: ”Ce să facă Ianis dacă nu a jucat de un an de zile!”
Neconvocarea lui Ianis Hagi la prima reprezentativă continuă să fie un motiv de dezbatere chiar și după ce echipa națională a bifat primele două victorii în preliminariile pentru EURO 2024. Marcel Răducanu a avut o opinie vehementă în privința neconvocării lui Ianis Hagi pentru acțiunea din luna martie.
Fostul mare fotbalist român crede că nu exista niciun motiv ca Ianis să fie chemat la echipa națională pentru meciurile cu Andorra și Belarus, mai ales că prioritar pentru el este să revină într-o formă bună după accidentarea care l-a ținut un an departe de terenul de fotbal.
Răducanu este convins că Edi Iordănescu se va baza pe Ianis la următoarele acțiuni ale României și i-a dat dreptate selecționerului în ”disputa” cu Gică Hagi.
”Oameni buni, stați puțin, să îl aducă pe Ianis, de ce, ce să facă Ianis dacă nu a jucat de un an de zile? Are nevoie de timp, trebuie să se pregătească să joace sută la sută, să aibă meciuri în picioare.
România are nevoie de Hagi când e sută la sută pregătit și fizic și psihic, nu acum. Hai să îl chemăm la lot și ce facem, îl lăsăm pe dinafară pe unul care e pregătit să joace și îl chemăm pe Ianis să se obișnuiască cu atmosfera, ce atmosferă?
Eu sunt sigur că Edi a vorbit cu el înainte, sută la sută. Îl cunosc pe Edi, a vorbit sută la sută cu el, i-a explicat care e situația, de ce nu îl cheamă.
Câți ani are Ianis? 24 de ani, nu? E om în toată firea, nu mai are 16 ani să se bage părinții pentru el. Dacă avea o problemă și era nemulțumit, trebuia să spună el, nu tatăl lui. Dacă vin toți părinții tuturor jucătorilor care nu fost chemați, ce facem? Nu vă supărați, dar așa ceva nu se întâmplă nicăieri.
Aici nu se întâmplă. Câți nu a chemat ăsta (n.red. Hansi Flick) acum, Muller, Sane. Ăștia ce trebuiau să facă? Hagi vorbește ca părinte, nu ca antrenor, el și-a făcut carnet de antrenor, cred că l-a luat pe bune că a mers la școală și a învățat. Asta nu avea voie să se întâmple. Nu i-a făcut niciun bine copilului că s-a băgat peste el.
Trebuia să îl lase să își vadă de treabă, să înceapă să joace meci de meci, și atunci sunt sigur că va veni la echipa națională și va ajuta echipa. Acum, degeaba îl chema, hai să fie pe lângă echipă. Nu e normal”, a spus Marcel Răducanu la emisiunea Fotbal Club
Programul României în preliminariile pentru EURO 2024
25 martie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Elveția 0-5
- ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveția – Israel 3-0
16 iunie 2023
- ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția
19 iunie 2023
- ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Etichete: gica hagi , romania , edi iordanescu , ianis hagi , marcel raducanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții