Claudiu Keșeru

România - Muntenegru 0-0. Debut modest pentru naționala lui Contra în Liga Națiunilor. Chiricheș s-a accidentat

07.09.2018, 23:00
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

România a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida cu selecţionata Muntenegrului disputată vineri seara, pe Stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti, în prima etapă din cadrul Grupei a 4-a, Seria C, a Ligii Naţiunilor.

Aceasta este al treilea meci în ultimii doi ani în care prima reprezentativă nu reuşeşte să învingă Muntenegru, după 1-1 acasă şi 0-1 în deplasare în preliminariile CM 2018.

Prima ocazie a partidei a aparţinut formaţiei oaspete, chiar în minutul 1, când Mirko Ivanic a şutat puternic de la aproximativ 18 metri, însă Tătăruşanu a prins fără probleme.

În minutul 7, Alexandru Chipciu a semnat prima ocazie a României. El a primit o pasă în banda dreaptă, a depăşit un adversar intrând în centru, dar mingea şutată de el de la 20 de metri a trecut peste poarta lui Danijel Petkovic.

Jucătorii muntenegreni au solicitat o lovitură de la unsprezece metri un minut mai târziu la o intervenţie din spate a lui Săpunaru asupra lui Boljevic în careul "tricolorilor", însă centralul slovac Ivan Kruzliak nu a dictat penalty.

Vlad Chiricheş a trimis cu capul pe lângă poarta Muntenegrului în minutul 21. Cinci minute mai târziu tot el a şutat cu latul pe lângă poartă dintr-o poziţie excelentă în urma unei pase de la Alexandru Maxim. Căpitanul naţionalei nu a încheiat însă repriza pe teren, el fiind înlocuit cu Mihai Bălaşa (minutul 31) în urma unei accidentări la piciorul stâng.

Pe finalul primei reprize, Mitriţă a primit o pasă de la Stanciu şi a şutat de la aproximativ 28 de metri, dar mingea a trecut razant peste poarta lui Danijel Petkovic.

După pauză, reprezentativa României a revenit în ofensivă, Keşeru ameninţând poarta adversă cu un şut de la 6 metri la colţul scurt, respins cu dificultate de Petkovic. Au trecut apoi pe rând pe lângă deschiderea scorului Chipciu (59), Keşeru (64) şi Stanciu (69).

Oaspeţii au cerut din nou penalty în minutul 59 când atacantul Stefan Mugosa s-a prăbuşit în careul "tricolorilor" acuzând o lovitură în figură din partea lui Săpunaru, însă şi de această dată arbitrul a lăsat jocul să continue.

În minutul 72, Claudiu Keşeru l-a pus într-o poziţie favorabilă pe Mihai Pintilii, însă acesta a încearcat un lob dejucat uşor de Petkovic.

Selecţionata Muntenegrului a rămas în zece jucători din minutul 77. Atacantul Stefan Mugosa a intrat imprudent la o minge şi l-a faultat pe Mihai Bălaşa, centralul slovac arătându-i cel de-al doilea cartonaş galben şi automat pe cel roşu.

Constantin Budescu, intrat în locul lui Alexandru Mitriţă în repriza secundă, a încearcat şi el un lob de la mijlocul terenului, însă mingea a trecut pe lângă poartă (minutul 80). În prelungirile partidei, Paul Anton şi-a trecut la rândul lui o ocazie în cont, şutul său de la 16 metri trecând peste poarta muntenegrenilor.

Partida de pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti, prima pentru România în Liga Naţiunilor, s-a disputat fără spectatori ca urmare a unei sancţiuni dictate de UEFA împotriva Federaţiei Române de Fotbal.


LIVE TEXT

România - Muntenegru 0-0. FINAL. România nu a reușit să debuteze cu victorie în Liga Națiunilor. Tricolorii au remizat cu Muntenegru, 0-0,  un meci cu ceva ocazii în dreptul nostru, însă un joc destul de modest. 

România - Muntenegru 0-0. Min 90+5. Ratăm ultima ocazie prin Anton, care trage tare din interiorul careului, peste poartă.

România - Muntenegru 0-0. Min 90+4. Tătărușanu, aproape de o gafa monumentală! Jovovic a atacat balonul la o pasă aiurea trimisă spre poarta noastră, dar Tătărușanu își repara eroarea în ultimul moment.

România - Muntenegru 0-0. Min 88. Ocazie de gol ratată de muntenegreni prin fundașul Tomasevic.

România - Muntenegru 0-0. Min 80. Budescu încearcă un lob de la mare distanță, imprecis.

România - Muntenegru 0-0. Min 78. Ștefan Mugosa vede al doilea galben și este eliminat. L-a călcat pe gleznaă pe Bălașa.

România - Muntenegru 0-0. Min 73. Paul Anton intră în locul lui Mihai Pintilii.

România - Muntenegru 0-0. Min 72. Pintilii, scăpat pe contraatac, încearcă să-l lobeze pe portar, dar mingea trimisă moale este prinsă de Petkovic. Pintilii nu mai poate continua și astfel Contra va epuiza toate schimbările.

România - Muntenegru 0-0. Min 71. Pintilii vede galbenul.

România - Muntenegru 0-0. Min 67. A doua schimbare în naționala noastră, Budescu intră în locul lui Mitrită.

România - Muntenegru 0-0. Min 63. Keșeru, la prima bară, reia cu capul, destul de moale, peste poartă.

România - Muntenegru 0-0. Min 60. Un nou duel în careu cu Săpunaru în prim-plan și din nou oaspeții cer penalty.

România - Muntenegru 0-0. Min 55. Bălașa vede galbenul.

România - Muntenegru 0-0. Min 53. OCAZIE ROMÂNIA! Oaspeții scapă cu fața curată și de această dată, după un șut al lui Stanciu. A fost o fază lucrată de Chipciu în banda dreaptă.

România - Muntenegru 0-0. Min 47. OCAZIE ROMÂNIA! Benzar a pătruns în partea dreaptă, a centrat în careu, iar Keșeru, din colțul careului mic, a reluat la colțul scurt, de unde Petkovic a respins. 

România - Muntenegru 0-0. Min 46. Startul reprizei secunde.

România - Muntenegru 0-0. Min 45. PAUZĂ. România și Muntenegru intră la cabine cu același scor de la start.

România - Muntenegru 0-0. Min 41. Boljevic vede galbenul.

România - Muntenegru 0-0. Min 38. OCAZIE ROMÂNIA! Mitriță șutează de la peste 25 de metri, poziție centrală, mingea trece puțin peste poartă.

România - Muntenegru 0-0. Min 37. Mugosa, primul galben al meciului.

România - Muntenegru 0-0. Min 35. OCAZIE ROMÂNIA! Keșeru a reluat cu capul, pe spate, de la prima bară, dar balonul a trecut puțin peste.

România - Muntenegru 0-0. Min 31. Bălașa intră în locul lui Chiricheș, accidentat. Săpunaru este căpitanul nostru.

România - Muntenegru 0-0. Min 29. Sunt semne că fundașul lui Napoli nu va mai putea continua. Se pregăteste intrarea lui Bălășa, fundașul lui FCSB.

România - Muntenegru 0-0. Min 28. Chiricheș rămâne întins pe gazon și acuză o accidentare serioasă la genunchi.

România - Muntenegru 0-0. Min 26. OCAZIE ROMÂNIA! Maxim întoarce un balon în centrul careului, Chiricheș vine din spate, dar reia defectuos, pe lângă.

România - Muntenegru 0-0. Min 20. OCAZIE ROMÂNIA! Chiricheș s-a înălțat în careu, după o centrare a lui Stanciu din corner, dar a șters mingea cu fruntea. Balonul a trecut pe langă.

România - Muntenegru 0-0. Min 15. Stanciu trimite un șut din afara careului, de la aproximativ 30 de metri, mult peste.

România - Muntenegru 0-0. Min 8. Boljevic a pătruns în careul nostru, scăpat de marcaj, Săpunaru a încercat să-l oprească de la spate, muntenegreanul a căzut în apropierea careului mic, dar arbitrul a lăsat jocul să continue.

România - Muntenegru 0-0. Min 7. Chipciu trimite primul șut spre poartă al naționalei noastre. Mingea a trecut mult peste.

România - Muntenegru 0-0. Min 1. De doar 25 de secunde au avut nevoie oaspeții pentru a expedia primul șut pe poartă. Reține Tătărușanu.

România - Muntenegru 0-0. Min 1. A început partida. Muntenegru a avut lovitura de start.


UPDATE 20:30 Florin Prunea, unul dintre foștii portari ai naționalei României, s-a arătat extrem de optimist înaintea duelului cu Muntenegru.

"Suntem favoriți, Muntenegru nu mai este ce a fost, iar noi suntem mult schimbați în bine. Sunt convins că vom câștiga fără probleme acest meci.

Cred că mai important este meciul de la U21, cu Portugalia, unde avem o generație bună. Dar, ca la noi la nimeni, am schimbat antrenorul când aveam șansele cele mai mari de calificare. Să nu ma înșel, dar nu este simplu. Sper ca Mirel să reușească", a spus Prunea, la "Fotbal Club".

UPDATE 20:20. Cele două echipe au sosit la stadion.

UPDATE 17:15 Jucătorii antrenați de Cosmin Contra și-au ales numerele cu care vor evolua pe tricouri în partida cu Muntenegru. Tricolorii au un nou decar.

UPDATE 17:00 - Antrenorul FCSB, Nicolae Dică, are o cerere specială pentru selecţionerul Cosmin Contra, înaintea dublei cu Muntenegru şi Serbia. 


România joacă vineri pentru prima dată în Liga Națiunilor, competiția care a debutat oficial cu o zi înainte. Echipa antrenată de Cosmin Contra întâlnește reprezentativa Muntenegrului, într-un meci care se desfășoară la Ploiești, pe stadionul Ilie Oană, de la ora 21:45 și care poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.

Rezultatele primei zile din Liga Națiunilor. Programul etapei inaugurale

Fanii echipei naționale nu pot cumpăra bilete la meciul România - Muntenegru, care se dispută fără spectatori, în urma unei sancţiuni primite în preliminariile Euro 2016, pentru mesajele cu tentă rasistă şi xenofobă afişate la meciul cu Grecia, de pe teren propriu.

LIVE România - Muntenegru | Tricolorii caută revanșa

Tricolorii speră să obțină revanșa în fața muntenegrenilor, cu care s-au întâlnit și în preliminariile Cupei Mondiale din 2018. Naționala condusă din teren de Stevan Jovetic - absent de această dată - a câștigat 4 puncte din dubla cu România: a fost 1-1 la Cluj și 1-0 la Podgorica.

Acesta e al patrulea meci direct dintre România și Muntenegru. Primul duel a fost un amical disputat în 2008 și câștigat cu 4-0 de echipa antrenată pe atunci de Victor Pițurcă, la ultima "reprezentație" înaintea participării la Campionatul European din Austria și Elveția. Actualul selecționer, Cosmin Contra, era schimbat în repriza secundă de Cristian Săpunaru, pe atunci debutant la prima reprezentativă.

LIVE România - Muntenegru | Gazonul, între dezastru și minune

România are mari emoții în privința suprafeței de joc de la Ploiești. Gazonul a fost protejat, prin amânarea meciului din etapa a 5-a a Ligii 2 dintre Petrolul și Chindia Târgoviște (pentru 12 septembrie) și au fost înlocuite porțiuni din el, iar Mihai Stoichiță, directorul tehnic de la Federația Română de Fotbal, încearcă să înlăture semnele de întrebare și spune că terenul arată mult mai bine decât se aștepta. A oferit și detalii despre lucrările desfășurate pentru îmbunătățirea suprafeței de joc de pe stadionul Ilie Oană.

”Am fost alaltăieri (n.r. marți, 4 septembrie), m-am plimbat pe el. Arată extraordinar în comparație cum ce am văzut noi la televizor la meciurilor Petrolului din Liga 2. Am ajuns acolo și am rămas mască. 'Ce faceți, mă, vopsiți terenul?', i-am întrebat. Mergeau niște chestii pe teren. Și ei mi-au explicat. Îl înfoliem cu îngrășământ. Schimbă puțin culoarea și acel îngrășământ. Domne’, extraordinar gazonul, ce să-ți mai zic.

M-am mirat și eu, am zis că este o minune! Brazdele care au fost puse zilele trecute sunt foarte lungi, e ca și cum ți-ai pune o mochetă lungă în casă, nu au cum să sară. Nu veți vedea imagini ca la Craiova. Arată excelent, vă zic!", a spus Mihai Stoichiță, joi, în cadrul emisiunii "Digi Sport Matinal".

Lotul convocat de Cosmin Contra pentru dubla cu Muntenegru şi Serbia

Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 51/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0);

Fundași: Romario Benzar (FCSB, 12/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 3/1), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 27/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 53/0), Mihai Bălașa (FCSB, 4/0), Alin Toșca (PAOK Salonic, 13/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 Club Sportiv, 3/0);

Mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege, 11/1), Mihai Pintilii (FCSB, 42/1), Tudor Băluță (FC Viitorul, 1/0), Adrian Stoian (Crotone, 2/0), Paul Anton (Krylia Sovetov, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 35/4), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar, 6/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 22/8), Eric Bicfalvi (FC Ural, 4/0), Constantin Budescu (Al-Shabab, 11/5), Alexandru Maxim (Mainz, 29/2), Alexandru Mitriță (U Craiova 1948 Club Sportiv, 3/0);

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 23/6), George Țucudean (CFR Cluj, 5/1), Denis Drăguș (FC Viitorul, 0/0).

Pentru meciul cu Muntenegru, Răzvan Marin este suspendat, iar Eric Bicfalvi, ușor accidentat, are șanse aproape nule să joace. ”Bicfalvi a simțit niște dureri și cel mai probabil nu-l vom forța pentru meciul de mâine. Nu vrem să i se agraveze problema, mai ales că vrem să-l recuperăm pentru meciul cu Serbia”, a spus Cosmin Contra.

Echipa probabilă a României, potrivit colegilor de la "Digi Sport Special":

Tătărușanu - Benzar, Săpunaru, Chiricheș, Bancu - Stanciu, Pintilii - Chipciu, Budescu, Mitriță - Țucudean.

 

România - Muntenegru se joacă azi, la ora 21:45, LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.

Pentru România urmează, apoi, meciul din deplasare cu Serbia, din a doua etapă a Ligii Națiunilor. Serbia - România se joacă luni, 10 septembrie, la ora 21:45, la Belgrad, LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.

Programul meciurilor din grupa României

7 septembrie: România - Muntenegru (stadion "Ilie Oană", Ploiești), Lituania - Serbia (ora 21:45)
10 septembrie: Serbia - România, Muntenegru - Lituania (ora 21:45)
11 octombrie: Lituania - România, Muntenegru - Serbia (ora 21:45)
14 octombrie: România - Serbia (Arena Națională, ora 16:00), Lituania - Muntenegru (ora 21:45)
17 noiembrie: Serbia - Muntenegru (ora 16:00), România - Lituania (ora 21:45)
20 noiembrie: Serbia - Lituania, Muntenegru - România (ora 21:45)

Liga Națiunilor, ediția inaugurală

Liga Naţiunilor, un proiect al fostului preşedinte UEFA Michel Platini, aliniază 55 de echipe la start, împărţite în 4 eşaloane valorice, care se vor lupta şi pentru calificarea la EURO 2020.

Competiţia este menită să înlocuiască meciurile amicale lipsite de popularitate şi se va desfăşura conform unui sistem complicat, cu promovare şi retrogradare.

Câştigătoarele grupelor din seriile B, C şi D vor promova în eşaloanele valorice superioare, în timp ce echipele clasate pe ultimele locuri în seriile A, B şi C vor retrograda în eşalonul imediat inferior.

Câştigătoarele celor patru grupe din Seria A se vor bate pentru trofeul Ligii Naţiunilor, într-un miniturneu care va avea loc în iunie 2019.

În plus, cele mai bune patru echipe din fiecare serie valorică vor intra într-un baraj de calificare la EURO 2020, dacă nu vor reuşi acest lucru în urma preliminariilor Campionatului European, în martie 2020, pentru fiecare serie fiind disponibil un loc. Cele patru echipe din play-off vor disputa semifinale într-o singură manşă (pe terenul echipei cu linie de clasament mai bună în grupele Ligii Naţiunilor), iar finalistele se vor duela într-o singură manşă (gazda va fi trasă la sorţi). Câştigătoarea se califică la EURO 2020. Acest lucru înseamnă că şi echipele din ultima serie valorică (D) vor avea sigur o reprezentantă la EURO 2020.

România se află în a treia serie valorică (C), în Grupa a 4-a, alături de Serbia, Muntenegru şi Lituania.

 

Etichete: romania muntenegru , live romania - muntenegru , romania muntenegru liga natiunilor , romania - muntenegru bilete , live romania - muntenegru liga natiunilor , romania - muntenegru 0-0


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Reacția nemților, după ce au auzit ce au scandat cei 40.000 de români prezenți la România - Ucraina 3-0

Exclusiv Decizia UEFA după incidentele de la România - Kosovo este executorie!

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”