Exclusiv Jucătorii echipei naționale cer rămânerea lui Mirel Rădoi: ”Este prima dată când văd așa inițiativă”. Când se decide totul
articol scris de Digi Sport17.11.2021, 20:14
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Naționala României nu a reușit să obțină calificarea în play-off-ul pentru Cupa Mondială din 2022, după ce Macedonia de Nord a învins Islanda, iar “tricolorii” s-au impus în Liechtenstein.
Stoichiță: "Jucătorii sunt foarte fericiți cu acest antrenor"
Contractul selecționerului Mirel Rădoi expiră, iar FRF ia în calcul să-i ofere o nouă înțelegere, deși și-a ratat obiectivul.
Mihai Stoichiță, director tehnic în cadrul FRF, a anunțat la Digi Sport că jucătorii echipei naționale au făcut front comun pentru a cere menținerea lui Rădoi în funcția de selecționer, iar o întâlnire decisivă cu antrenorul va avea loc în următoarele zile.
Mirel Rădoi (40 de ani) a preluat funcţia de selecţioner al primei reprezentative a României pe 26 noiembrie 2019, post rămas vacant după plecarea lui Cosmin Contra.
"Au venit 12 jucători, eu nu mint. Ne-am întors de la Vaduz și jucătorii ne-au cerut mie și președintelui (n.r. – Răzvan Burleanu) să stăm de vorbă cu dumnealor. Am discutat și au declarat clar că ei sunt foarte fericiți cu acest antrenor, din punctul de vedere al calității fotbalului pe care vor să-l joace, al atmosferei, al comuniunii sufletești și multe alte lucruri. Au cerut să-l convingem să continue, cu rugămintea de a avea o discuție cu Mirel, care va avea loc probabil la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare.
Este pentru prima oară când văd o astfel de inițiativă și am rămas foarte surprins. N-o să le dau numele jucătorilor. Sunt și jucători care au mici conflicte, totuși au venit. M-a surprins foarte mult adeziunea tuturor. Nu știu de ce n-au venit toți jucătorii, probabil au fost delegați cei 12. Erau din toate straturile de vârstă, experiență și importanță. Doar nu era să vină Enes Sali și să ne spună treaba asta. S-au exprimat în numele tuturor jucătorilor.
Am luat legătura cu Mirel. Încercăm să avem un dialog și să hotărâm ceva, dacă e albă sau neagră. Trebuie să discutăm cu el și să vedem ce își dorește", a spus Mihai Stoichiță, la emisiunea Fotbal Club.
Etichete: contract , romania , frf , echipa nationala , selectioner , mihai stoichita , mirel radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții