Italienii au văzut prestația lui Dennis Man din amicalul contra Columbiei și au dat verdictul
articol scris de Digi Sport28.03.2024, 11:19
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
România a pierdut meciul amical împotriva Columbiei, scor 2-3, disputat marți seară pe stadionul Civitas Metropolitano din Madrid, Spania.
Columbienii au condus cu 3-0 până în minutul 80, dar Ianis Hagi și Florin Tănase au redus din diferență pentru naționala lui Edi Iordănescu.
Italienii au analizat evoluția lui Dennis Man de la echipa națională
Dennis Man a intrat pe teren în minutul 77 al partidei și s-a făcut remarcat rapid. Internaționalul român i-a pasat decisiv lui Tănase la golul al doilea al României.
Jurnaliștii italieni au analizat atât prestația fotbalistului de la Parma, cât și jocul echipei naționale și au ajuns la concluzia că revenirea României a început prea târziu.
În ceea ce îl privește pe Valentin Mihăilă, colegul lui Man de la Parma, acesta a început partida cu Columbia din postura de titular, dar a fost înlocuit în minutul 56.
”Assit-ul frumos al lui Dennis Man nu a fost suficient pentru ca România să finalizeze revenirea împotriva Columbiei, care a condus cu 3-0 cu zece minute înainte de la final.
Atacantul Parmei i-a dat mingea lui Florin Tănase pentru a face 2-3 în minutul al treilea din prelungiri, dar era deja prea târziu pentru naționala condusă de antrenorul Edward Iordanescu.
Dennis Man a intrat pe teren în minutul 77, în timp ce coechipierul său Valentin Mihaila a început meciul de pe Civitas Metropolitano ca titular și a fost înlocuit în timpul jocului.”, a relatat parmalive despre cei doi români.
VIDEO Rezumat Columbia - România 3-2
Giovanni Becali: "Man nu mai trebuie observat, e o certitudine!"
În primul meci de pregătire, Man a fost titular și a înscris un gol, iar la al doilea a fost rezervă și a intrat pe final, pentru că selecționerul a vrut să acorde minute și altora.
Deși Man e dorit de mai multe echipe importante din Europa, niciuna nu a trimis scouteri pentru aceste două partide.
Despre situația lui Man a vorbit recent Giovanni Becali (71 de ani), a cărui firmă de impresariat îl reprezintă pe internaționalul român. Agentul a explicat și motivul pentru care echipele au început să nu mai trimită scouteri pentru a-l vedea mai de aproape pe atacant.
"A fost multă lume la meciul cu Columbia, dar nu știu să vă spun cine. Lumea vine la meciurile astea... Dacă veneau în România (n.r. la meciul cu Irlanda de Nord), știam pentru ce.
Dar acum este o certitudine. Scouterii mai vin la meci, observă... Cu Irlanda de Nord, din câte știu eu, n-au fost scouteri pentru Man la meci. V-am spus motivul.
Fiind un meci cu Columbia, în deplasare, poți să știi? Oamenii vin să vadă și columbienii. Multe echipe îl au în vizor. Deocamdată, este prea devreme să vorbim.
(n.r. un transfer la Borussia Dortmund?) Este posibil, nu știu. Sunt multe echipe care se uită după el. Și acum a arătat foarte bine. Își continuă evoluțiile de la Parma", a spus Becali, conform iamsport.ro.
Etichete: romania , columbia , dennis man , valenti mihaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții