News Alert Islandezii s-au sucit cu 48 de ore înainte de meciul cu România: vor fi spectatori în tribune, în ciuda legilor de la Reykjavik
articol scris de Digi Sport06.10.2020, 16:24
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Meciul dintre Islanda și România, programat joi, 8 octombrie, se va juca, până la urmă, cu spectatori. Federația Islandeză de Fotbal (KSI) a anunțat că va permite accesul a 350 de spectatori pe stadionul Laugardarsvollur.
Inițial, autoritățile islandeze au fost destul de clare în privința măsurilor de prevenție împotriva noului coronavirus. Din cauza creșterii numărului de cazuri, oficialitățile au anunțat închiderea stadioanelor.
Islandezii s-au sucit în ultimul moment: meciul cu România se va disputa cu spectatori
”Nu este permisă prezența spectatorilor la evenimente sportive în interior. În aer liber, spectatorii de până la 100 de persoane în fiecare departament bine delimitat pot fi permise, cu condiția ca spectatorii să stea pe locuri numerotate înregistrate pe nume și să poarte o mască de față”, au stabilit autoriățile de la Reykjavik.
Totuși, KSI s-a ”agățat” de acest detaliu și a decis, cu doar două zile înainte de partidă, să lase spectatorii să intre pe arenă. Islandezii s-au răzgândit, deși, din sursele digisport.ro, la începutul acestei săptămâni îi informaseră pe cei care cumpăraseră bilete că vor primi banii înapoi.
În comunicatul urcat pe site-ul federației, se arată că ”KSI a analizat recomandările UEFA și legile europene, precum și pe cele naționale de prevenție în fața COVID-19”.
Forul de la Reykjavik susține că totul este legal, în conformitate cu reglementările în vigoare, și că nu vor fi probleme pentru fani.
Totul despre arena Laugardarsvollur, unde se joacă Islanda - România
Galerie Foto
Inaugurat pe 17 iunie 1959 și renovat de trei ori, în 1970, 1997 și 2007, Laugardarsvollur, arena pe care se joacă joi, la Rejkjavik, meciul Islanda - România, semifinala barajului pentru Euro, are o capacitate de 9.800 de locuri.
Construcția terenului de joc a început în 1949 și a durat până în 1952. Autoritățile locale au impus ca arena să beneficieze de pistă de atletism, iar în complex să se regăsească și o piscină acoperită cu dimensiuni olimpice.
Inițial, Laugardarsvollur a avut o singură tribună de 4.000 de locuri, iar întâiul meci s-a desfășurat în 1957, Islanda - Norvegia.
Bijuteria de aproape 10.000 de locuri găzduiește, de regulă, meciurile tuturor naționalelor de fotbal ale Islandei, dar devine, în dese rânduri, și locul în care concertează mari artiști ai lumii.
Etichete: reykjavik , islanda - romania , laugardalsvöllur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții