Ionuţ Radu a comparat presiunea de la tineret cu cea de la naţionala mare: "Aici pleci cu frâna de mână trasă"
26.12.2019, 14:48SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ionuţ Radu a dezvăluit de ce presiunea de la naţionala mare nu se compară cu cea de la reprezentativa de tineret.
"La naționala mare e mereu presiune, mereu tensiune. Când știi ce e pe umerii tăi, e clar că pleci la drum cu frâna de mână trasă.
Ușor-ușor, se va schimba situația și acolo, veți vedea! Totuși, trebuie răbdare. Mirel (n.r. Rădoi) e un extraordinar motivator, un extraordinar antrenor, însă nu poate schimba totul într-un timp foarte scurt. Sper să-l ajutăm să treacă aceste două hopuri, apoi să facem un turneu final formidabil”, a declarat portarul celor de la Genoa pentru Gazeta Sporturilor.
Ionuţ Radu, semifinalist la Europeanul de tineret
Radu a dezvăluit care a fost unul dintre principalele atuuri ale naţionalei de tineret la Euro 2019, turneu la care a ajuns până în semifinale.
"La U21 n-a existat presiune. Nimeni nu credea în noi, nimeni nu ne băga în seamă. Nici măcar la turneul final n-a fost presiune.
Când oamenii au văzut că am picat cu Anglia, Franța și Croația, ce presiune să mai fie?! Totuși, am crezut în noi și asta a făcut diferența. Când spuneam că vreau să câștig Euro, să știți că nu glumeam, nu exageram!", a mai spus portarul în vârstă de 22 de ani.
Ionuţ Radu a jucat 17 meciuri pentru naţionala de tineret, însă nu a apucat încă să debuteze pentru prima reprezentativă a României.
Etichete: nationala romaniei , genoa , ionut radu , euro 2019 under 21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții