Video Exclusiv Ion Crăciunescu este vehement! De ce ar fi dezamăgit dacă Mirel Rădoi ar continua la echipa națională
articol scris de Digi Sport16.11.2021, 19:01
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Echipa națională a României nu a reușit să ajungă la barajul de calificare pentru Cupa Mondială de la Qatar din 2022, chiar dacă a învins Liechtenstein cu scorul de 2-0 în ultimul meci din grupe.
Asupra echipei naționale planează un mare semn de întrebare, și anume dacă Mirel Rădoi va continua să fie selecționerul României.
Ion Crăciunescu este vehement! De ce ar fi dezamăgit dacă Mirel Rădoi ar continua la echipa națională
Rădoi a anunțat imediat după meciul cu Armenia, scor 1-0, că va mai conduce de pe margine România doar la partidele cu Islanda și Liechtenstein.
După partida cu Liechtenstein, Mirel Rădoi a anunțat că înțelegerea sa cu FRF a expirat și nu va mai continua la echipa națională, însă Mihai Stoichiță a declarat că urmează să poarte o discuție cu actualul selecționer pentru a-l convinge să continue pe banca României.
Ion Crăciunescu a declarat că ar fi dezamăgit dacă selecționerul României, Mirel Rădoi, ar continua la echipa națională, pentru că ar însemna că nu își ține cuvântul.
Fostul mare arbitru este contrariat că președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, nu a ieșit în față cu o declarație oficială după eșecul României din preliminariile pentru Cupa Mondială de la Qatar din 2022.
”Toate i s-au spart în cap lui Mirel Rădoi. Așa mi s-a părut. El este primul, după echipa națională. Cine conduce fotbalul în România nu are nicio responsabilitate că nu avem rezultate după atâta timp? Nu a ieșit să spună ceva. Conduci fotbalul, și conduci pe bani buni. Ești ales, jos pălăria, ai fost ales democratic, nu am niciun fel de problemă.
Nu avem rezultate. Nu jucăm nimic, nu am văzut un milimetru de progres. Pentru mine, ar fi o mare decepție el, ca om. Când ai spus că pleci, nu te joci cu vorbele la nivelul ăsta”, a declarat Ion Crăciunescu, la emisiunea Fotbal Club.
VIDEO Ion Crăciunescu, dezamăgit dacă Mirel Rădoi va continua să fie selecționerul României
Etichete: romania , ion craciunescu , frf , selectioner , mirel radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții