Exclusiv Ioan Becali, despre meciul cu Islanda: ”Ce să facă Mitriță, săracul, la 1,60 și ceva?”
articol scris de Digi Sport11.10.2020, 13:32
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ioan Becali contestă titularizarea lui Alex Mitriță din meciul cu Islanda, pierdut de tricolori cu 2-1.
Impresarul crede că atacantul, transferat recent de la New York City FC la Al-Ahli, nu trebuia să evolueze în Islanda din cauza staturii sale. (1,67 metri).
Ioan Becali: ”Nu pot să joace Mitriță și Stanciu împotriva acestor coloși”
„Ce să facă Mitriță, săracu', la 1,60 și ceva? Eu cred că acest meci trebuia început cu Alibec și Pușcaș. Uitați-vă la statura lor (n.r. - a islandezilor)!
Nu pot să joace Mitriță și Stanciu împotriva acestor coloși din punct de vedere fizic. Lui Mourinho dacă îi arăt un jucător ca Mitriță, nu-l interesează. Jucător tehnic, bun... dar nu poți să joci în Anglia cu fizicul ăsta. De ce nu a reușit Mitriță în Italia? Nu poți să faci o carieră de 10-12 ani în Italia cu fizicul ăsta. Toată lumea caută bestii!”, a spus Ioan Becali, la Digi Sport Matinal.
Mitriță a fost, oricum, înlocuit la pauza meciului cu Islanda, la scorul de 2-0 pentru nordici. După primele 45 de minute, Rădoi i-a scos pe Alex Mitriță, Denis Alibec și Ciprian Deac, iar în locul lor au intrat Ianis Hagi, George Pușcaș și Gabriel Iancu.
Galerie Foto
Mirel Rădoi: ”Cei trei din față nu au fost dinamici”
„Trebuia să aducem o schimbare la pauză. Cei trei din față n-au câștigat baloane, n-au fost dinamici. N-au avut soluții, n-au intrat între linii. Probabil chiar echipa îmi reproșez, apoi am jucat mult mai bine. Jucătorii n-au avut nicio vină, n-am reușit să-i capacităm. Alibec a fost în regulă, nu ne-a spus nimic. A făcut toată încălzirea, nu știu de unde a apărut această informație.
Nu e rușinos că n-am putut să șutăm la poartă. Este rușinos că n-am reușit să ne calificăm. Dacă trăgeam mai mult, nu ne garanta nimeni că reușeam mai mult. Știam care sunt punctele lor forte, nu am reușit să mobilizăm jucătorii. Poate și lipsa meciurilor cu miză a fost o problemă. E prea puțin pentru o echipă ca să joace în finala play-off-ului pentru Euro”, a spus Mirel Rădoi.
Etichete: romania , ioan becali , alex mitrita , islanda - romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții