Întrebat ce jucător străin ar vrea la națională, Mircea Lucescu a dat răspunsul
articol scris de Digi Sport31.10.2024, 11:10
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Inter Milano și Juventus au remizat, scor 4-4, în partida din etapa a 9-a din Serie A, ce a putut fi urmărită ÎN DIRECT la Digi Sport.
Goluri partidei au fost marcate de Zielinski (15, 37), Mkhitaryan (35) și Dumfries (53), pentru Inter, în timp ce pentru "Bătrâna Doamnă" au punctat Vlahovic (20), Weah (26), respectiv Yildiz (71, 82).
Mircea Lucescu, impresionat de Kenan Yildiz
În cadrul unui interviu acordat celor de la Gazetta dello Sport, selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani) a vorbit despre jucătorul străin pe care și l-ar fi dorit să-l antreneze la prima reprezentativă a României.
Acesta este Kenan Yildiz (19 ani), atacantul turc al celor de la Juventus, care a reușit o dublă în partida cu Inter.
"Kenan are curajul lui Vinicius. Este tânăr, dar nu îi este teamă să își asume riscuri.
Dacă ar fi să îmi doresc un fotbalist străin din întreaga lume care să joace pentru naționala României l-aș alege pe Kenan Yildiz.
Nu spun asta doar pentru golul marcat contra lui Inter, dar turcii au un spirit extraordinar. Gândiți-vă și la Calhanoglu, de exemplu. Kenan Yildiz este un adevărat diamant.", a declarat Mircea Lucescu, conform italienilor.
În cele 44 de partide jucate pentru Juventus, atacantul turc a reușit să marcheze de 7 ori.
- Kenan Yildiz este cotat la 40 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.com.
- Un gol are Kenan Yildiz pentru prima reprezentativă a Turciei.
Mircea Lucescu îl vede pe Radu Drăgușin înapoi la Juventus: ”Dacă va continua să joace puțin în Anglia și dacă aș fi la Juventus, chiar m-aș gândi să-l aduc înapoi”
Au existat zvonuri că Drăgușin ar putea ajunge sub formă de împrumut la una dintre formațiile menționate anterior, iar Mircea Lucescu a comentat și el această posibilitate.
În cadrul aceluiași interviu, selecționerul României a numit echipa din Serie A la care îl vede pe Radu Drăgușin.
”Radu Drăgușin este mereu titular la noi (n.r. la naționala României). Este într-o continuă creștere și va deveni un fundaș grozav. Acum e concentrat să prindă prima echipă la Tottenham.
Dacă va continua să joace puțin în Anglia și dacă aș fi la Juventus, chiar m-aș gândi să-l aduc înapoi. Este tânăr, cunoaște Serie A și clubul Juventus.
Ca selecționer mă interesează ca Drăgușin să joace și să fie fericit, deciziile altor antrenori nu sunt problema mea”, a spus Mircea Lucescu.
- Radu Drăgușin a jucat doar patru meciuri pentru echipa mare a lui Juventus, în care a prins 232 de minute.
- Cele mai multe meciuri le-a bifat pentru ehipaU17, 20 de partide în care a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă.
VIDEO rezumat Inter Milano - Juventus 4-4
Etichete: juventus , mircea lucescu , kenan yildiz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții